Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL:Ciubotariu:"Am ales cu inima"!

Publicat in Adevarul, joi 29 octombrie 2009 ·

Noul antrenor al formaţiei Pandurii Târgu Jiu, Liviu Ciobotariu, a declarat, joi, la prezentarea oficială, că vrea să continue cu succes munca depusă de Sorin Cârţu şi să se bată în continuare de la egal la egal cu echipele mari din campionatul intern

"Vreu să demonstrăm că suntem o grupare de tradiţie, să ne batem de la egal la egal cu echipele mari. Pentru mine este o provocare, un pas înainte. Avem ca oviectiv clasarea între locurile 6-10. Vreau să continuu ce a început Sorin Cârţu.

Dânsul este un antrenor valoros, cine vine după dânsul este obligat să facă aceleaşi lucruri bune. Am avut două oferte din Liga I, dar am ales să vin aici", a spus Ciobotariu.

Tehnicianul susţine că a ales oferta de la Târgu Jiu pentru că i-au fost îndeplinite toate condiţiile, dar şi din puncte de vedere sentimental, deoarece aici şi-a început cariera de jucător: "Este o echipă care joacă de mult timp împreună, este bine pregătită fizic, se apără bine, însă a avut neşansă în unele meciuri. Am ales şi cu inima, pentru că aici mi-am început cariera dejucător. Cu 6 luni înainte de Revoluţie am jucat la Pandurii. Multe lucruri nu voi schimba, dar pentru mine nu există primii 11, ci primii 22. Vreau unitate de grup. Mă interesează ca echipa să aibă mentalitate de învigător şi să joace toate meciurile la victorie".

Ciobotariu (38 de ani), care a semnat cu Pandurii un contract pe 2 ani şi jumătate, a fost până în prezent antrenorul divizionarei secunde CS Otopeni, pe care a şi reuşit să o promoveze în Liga I la finalul sezonului 2007-2008.

Pandurii Târgu Jiu a rămas fără antrenor principal în cursul zilei de miercuri, când Sorin Cârţu a solicitat rezilierea contractului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum 28 minute
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 43 minute
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 4 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un oficial român, despre armata obligatorie: „Exclus aşa ceva! Am făcut un an şi patru luni. A fost cam lungă”

Ziare.com acum 3 ore
Marcel Ciolacu, premierul României exclude reintroducerea stagiului militar obligatoriu. El spune că acele vremuri s-au dus și că România are nevoie de o armată de profesioniști. Ciolacu a mai dezvăluit că a făcut armată 1 an și 4 luni și că i s-a p

Canotaj: Medalie de argint pentru România la Europenele de la Szeged

News.ro acum o ora
Echipajul de patru rame feminin format din Mădălina Bereş, Maria Lehaci, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatele Europene de la Szeged. Româncele au fost cronometrate cu timpul 06:55.47. Pe prima treaptă

Nicolae Ciucă, despre Iulian Dumitrescu: Nu există în acest moment aprobarea PNL pentru această candidatură

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă de jurnalişti dacă Iulian Dumitrescu rămâne candidatul PNL pentru CJ Prahova. „La nivelul PNL am luat decizia ca fiecare candidat la primăriile municipiilor de judeţ şi la nivelul Consiliilor ju

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 3 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°