Descendent al unei familii de fanarioţi, George A. Plagino este unul dintre membrii marcanţi în pionieratul sportului românesc. În 1900, la Paris, nepotul domnitorului Barbu Ştirbei a participat la cea de-a doua ediţie a Jocurilor Olimpice moderne, fiind primul român care a intrat în cartea de aur a olimpismului autohton. Ulterior, timp de 40 de ani a fost membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), fiind unul dintre cei care a contribuit masiv la dezvoltarea sportului din România în perioada interbelică, însă relaţiile sale cu familia regală aveau să-i aducă sfârşitul odată cu venirea comuniştilor la putere.

Născut în 1876 la Plăgineşti, localitate al cărei nume era dat după familia sa, George, asemenea altor tineri nobili, şi-a petrecut tinereţea la Paris. Pasionat de vânătoare, fiul moşierului Alexandru Plagino află de faptul că în capitala Franţei ar urma să aibă loc ediţia a doua a Jocurilor Olimpice, inventate de Pierre de Coubertin, şi se înscrie individual la turneul de tir, proba trageri cu arma de vânătoare, în condiţiile în care România încă nu îşi formase un comitet olimpic. După trei zile de competiţie, în care a concurat împotriva francezilor şi a britanicilor, Plagino încheie pe locul 13, dintr-un total de 31, cu 11 talere din 20 ţintite, şi primeşte din partea organizatorilor, ca trofeu, o placă din argint. Fără să realizeze amploarea pasului său, concurentul cu sânge albastru avea să intre în Pantheonul sportului. La Paris, sub steagul României, aveau să mai fie prezenţi Prinţul George Bibescu, în calitate de membru al CIO, şi Horia C.A. Rosetti, arbitru la turneul de scrimă.

Căsătoria cu “doamna Reginei” şi intrarea în diplomaţie

La 7 ani după experienţa olimpică, George Plagino îşi uneşte destinele cu Maria Nicole “Colette”, fiica diplomatului Alexandru Em. Lahovary, cea care ulterior avea să devină domnişoară de onoare l