Vă mărturisesc că puţini oameni dintre cei care trudesc prin diferite instituţii pentru binele naţiunii m-au impresionat precum medicul Raed Arafat.

Venit în România, alături de numeroşi conaţionali, să studieze, într-o vreme în care şcoala românească mai avea ceva prestigiu, s-a dedicat cu obstinaţie meseriei pentru care s-a pregătit, renunţând la expediente de tip comercial care au acaparat atenţia multor tineri studioşi de prin Orient. Preocupat îndeosebi de aspectele practice ale intervenţiilor medicale de urgenţă, Raed Arafat este cel care a pus la punct reţeaua SMURD şi cel care, în cele din urmă, a instituţionalizat-o, făcând din ea un seviciu de nivel european. Am fost mereu tuşat, ascultându-i declaraţiile date pe la televiziuni, de sufletul pe care-l punea în acţiunile sale şi de sentimentul de autentică compasiune faţă de victimele feluritelor accidente.

Mi-am zis, mereu, că este păcat că nu reuşim să avem un veritabil eşalon de „servanţi publici” de nivelul şi calitatea acestui om care a făcut din România a doua sa patrie.

Atunci când a fost promovat pe o funcţie importantă în Ministerul Sănătăţii, am concluzionat cu satisfacţie că se mai întâmplă, în buimaca noastră strategie de resurse umane, să nimerească şi câte un om potrivit la locul potrivit şi că apartenenţa de clan sau politică pot să devină neimportante.

Raed Arafat este, fără îndoială, unul dintre miturile moderne, numele său – în ciuda rezonanţei specifice - ajungând să semnifice devotamentul, compasiunea şi eficienţa.

Cu circa zece zile în urmă, confruntându-mă (personal) cu una dintre problemele pe care le creează priorităţile birocratice în faţa actului medical propriu-zis, mi-am închipuit că unicul recurs la care aş putea apela este doctorul Arafat. Aşa cum îl vad, aşa cum îmi închipui că este, nu se poate să nu găsească soluţia şi să nu mi-o împărtăşească – î