Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil cu o malformaţie rară, operat în premieră, la Spitalul Judeţean Arad

Publicat in Adevarul, vineri 10 iunie 2011 ·

A fost un caz dificil pentru medici, care au descoperit o problemă rar întâlnită. Un băieţel de trei ani s-a născut cu două apendice şi două intestine groase. Malformaţia a fost descoperită de către medici abia ieri.

Medicii Spitalului Clinic Judeţean Arad au avut de a face cu un caz în nemaiîntâlnit. Un copilaş de trei ani a fost adus de către mama sa cu simptomele unei ocluzii intestinale. Aceştia au descoperit cu stupoare, în timpul intervenţiei chirurgicale, că micuţul s-a născut cu o malformaţie foarte rară. El avea două apendice şi două intestine groase.

Intervenţia chirurgicală a fost o premieră pentru personalul medical. Chiar dacă practică această meserie de aproape două decenii, şeful Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului de Urgenţă Arad nu a mai întâlnit un asemenea caz. „Din anul 1982 operez şi sincer vă spun că eu nu m-am mai întâlnit cu o astfel de malformaţie”, a declarat doctorul Zeno Moldovan.

Echipa formată din cinci medici a operat micul pacient mai bine de trei ore iar acum starea sa de sănătate este stabilă. „După intervenţia chirugicală suferită, copilul a mai rămas doar cu un sfert din intestinul gros dar va trebui să ţină regim. În plus, e posibil să aibă probleme cu dezvoltarea”, a explicat doctorul Mihai Soiu, chirurg. Copilul a rămas în grija medicilor la Secţia de Terapie Intensivă.

Cauzele, necunoscute

Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte cauzele apariţiei malformaţiei, cu care nu s-au mai confruntat până în prezent. „Este posibil ca aceste malformaţii să apară din cauza alimentaţiei mamei, din timpul sarcinii. Un alt factor ar putea fi şi stresul mamei din aceeaşi perioadă”, a declarat dr. Teodora Olariu, medic anestezist şi director medical al spitalului.

Mama a depistat problema

Cea care şi-a dat seama că micuţul are probleme a fost cea care i-a dat vi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 2 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum o ora
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 2 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 2 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 6 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 6 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum o ora
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 12 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°