Te lingi pe degete şi te topeşti de plăcere dacă guşti din crema de ciocolată pregătită de actriţa Crina Matei. A fost făcută cu mentă, ardei iute şi piper, sub atenta supraveghere a bunului ei prieten, gastronomul Cristian Sora. Ce a ieşit? Artă, nu glumă.
E micuţă, subţirică, dar nu îşi pune bariere atunci când are poftă să mănânce dulciuri. Ar fi, de fapt, chiar greu, mai ales când ai în faţă cea mai apetisantă şi gustoasă cremă de ciocolată.
Cristian Sora i-a dezvăluit reţeta şi tot el a ajutat-o să o prepare. „Ne ştim de când filmam împreună pentru o emisiune culinară.
Crina Matei şi Cristian Sora au gătit în bucătăria restaurantului Villa Rodizio din Bucureşti
De atunci ne întâlnim şi mai gătim împreună, Cristi ne răsfaţă cu tot felul de bunătăţi. De altfel, eu sunt o adeptă a delicateselor culinare.
Ciocolata aceasta e o adevărată operă de artă", mărturiseşte Crina Matei. Găteşte destul de rar, din lipsă de timp, însă atunci când se apucă o face cu mare plăcere şi, spune ea, „îi ies lucruri interesante".
Secretul: nu trebuie să aibă senzaţia că intră în bucătărie de nevoie.
„Prezenţa unei femei în bucătărie trebuie să fie o continuare a feminităţii ei, gătitul să însemne rafinament, eleganţă.
Când mesteci în cratiţă din obligaţie, parcă se pierde tot farmecul. Eu gătesc rar, dar bine.
Şi mă supăr dacă nu am, din partea prietenilor, un feed-back imediat al muncii mele", mai spune Crina.
Se rade ciocolata menaj
Îi plac dulciurile, dar le mănâncă moderat. „Când am poftă, nu mă abţin. Şi mi se întâmplă să am poftă atunci când sunt mai obosită şi îmi scade glicemia.
Prin urmare, nu fac excese". În general, mănâncă sănătos şi diversificat.
Nu-i plac preparatele grele, cu sosuri, preferându-le pe cele gătite „cu rafinament".
După ce se topeşte, se toarnă