Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIU Gică Popescu: "Nu am renunţat niciodată la FRF!"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Gică Popescu (44 de ani) este acum membru în Comisia de Disciplină la UEFA. În 2005, a candidat împotriva lui Mircea Sandu pentru funcţia de preşedinte al federaţiei şi, chiar dacă a primit 102 voturi, a pierdut alegerile.

Popescu are în plan o revenire, însă până atunci aşteaptă o decizie foarte importantă: verdictul în Dosarul Transferurilor, care va fi anunţat săptămâna viitoare. Pentru Gică Popescu, procurorii au propus "condamnarea cu executare, în regim de detenţie, peste minimum pedepsei specificate de lege pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală".

Cum ţi s-a părut, Gică, intrarea jandarmilor peste suporterii care protestau împotriva lui Sandu şi Dragomir?

Aş fi preferat să vorbesc despre echipa naţională, o echipă pe care de mult n-am mai văzut-o atât de curajoasă, atât de încrezătoare. A avut o altă atitudine şi probabil că dacă va continua aşa, vom avea şi rezultate. Dar referitor la incidente, de acolo de unde stăteam, am văzut doar intrarea în forţă a jandarmilor. Sincer, nu am înţeles de ce au făcut asta.

Din cauza scandărilor împotriva celor doi preşedinţi...

Da, acele scandări s-au auzit, erau la un moment dat strigate de foarte multă lume. Şi eu am fost curios şi contrariat de ce se întâmpla acolo. Sincer, mie atitudinea suporterilor nu mi s-a părut nesportivă, nu necesita o intervenţie în forţă. Lăsăm la o parte scandările respective care nu mi s-au părut în regulă, dar oamenii au voie să strige ce vor în limitele decenţei. Dacă erau bannere care jigneau federaţia, oamenii de acolo, înţelegeam să intri peste ei. Altfel, nu ai voie să ai atitudinea asta de forţă.

Pe unul dintre bannere scria «Ştiinţa nu moare»…

E un mesaj frumos. Asta înseamnă că sunt suporteri care nu au uitat ce înseamnă Craiova şi acelaşi lucru îl simt şi eu. Şi eu sunt de acord că Ştiinţa nu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 37 minute
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Crima de la Padina: Cei trei frați acuzați de omor au fost scoși din arest preventiv și puși în arest la domiciliu

HotNews acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de Apel Ploieşt în acest sens

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 2 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 13 minute
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Un cunoscut actor a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital

Mediafax acum 3 ore
Actorul Steve Buscemi a fost atacat pe o stradă din New York. El a ajuns la spital după ce a fost lovit în faţă de un alt bărbat. Actorul de la Hollywood pare să fi fost victima unui atac la întâmplare.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şim plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum o ora
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 2 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 5 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 2 ore
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

20°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°