Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Testul care îţi spune cât dureaza iubirea

Publicat in Romania Libera, marți 12 octombrie 2010 ·

O relaţie este ca un borcan de iaurt şi are termen de valabilitate, spun mai mulţi autori de cărţi despre iubire. Acum s-a inventat şi un test care îţi spune când îţi vei pierde interesul pentru partener dacă nu iei la timp măsuri pentru a salva relaţia.

Cercetători de la universitatea Rochester au experimentat un mecanism care te ajută să-ţi dai seama ce gândeşti cu adevărat despre partener şi nu recunoşti nici faţă de tine însăţi. Experţii sunt de părere că testul trebuie folosit ca ''instrument de prevenire'', scrie ziarul La Repubblica, citat de Agerpres.

Scriitorul şi publicistul francez Beigbeder Frédéric a demonstrat în bestsellerul ''Iubirea durează trei ani'' - între statistici, biochimie şi experienţa personală - că îndrăgostirea seamănă mai mult cu un borcan de iaurt decât cu o ceaşcă de nectar şi are o dată de expirare. Potrivit cercetătorilor de la universitatea Rochester, iubirea nu numai că are termen de valabilitate dar este posibil să stabileşti chiar când îşi vor spune adio îndrăgostiţii.

Studiul coordonat de psihologul Ronald Rogge şi publicat în revista Psychological Science a dezvoltat un test care scoate la iveală ''îndoieli de nemărturisit'' şi te ajută să calculezi cât îi mai trebuie creierului pentru a pune capăt relaţiei.

"O relaţie presupune că ambii parteneri sunt fericiţi, dar nu este întotdeauna aşa. Adesea, multe persoane nu vor să recunoască faptul că încep să se simtă mai puţin bine în cadrul relaţiei", explică Rogge.

Studiul a durat 12 luni şi a implicat 222 de voluntari logodiţi sau căsătoriţi. Toţi au fost supuşi la două probe: în prima, bărbaţii şi femeile trebuia să apese pe o tastă atunci când vedeau apărând pe un monitor combinaţii între cuvinte pozitive şi substantive legate de partener, în timp ce în a doua trebuiau să apese atunci când apăreau combinaţii între cuvinte negative şi substantive de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 28 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 44 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 6 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°