Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Gâsca cu gât roşu, una dintre cele mai rare păsări din lume, a poposit şi în Bărăgan

Publicat in Adevarul, marți 7 mai 2013 ·

Recordurile recensământului la păsări: 11.000 de raţe cu ciuf şi 20.000 de gâşte cu gât roşu. Stolul observat în sudul Dobrogei în cadrul recensământului din acest an reprezintă jumătate din populaţia de gâşte cu gât roşu din România, spune Eugen Petrescu, specialist ornitolog.

Specie simbol pentru Dobrogea, gâsca sălbatică cu gât roşu(branta ruficollis) a fost observată şi de specialiştii Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi la Călăraşi.

„Am urmărit gâsca cu gât roşu şi gârliţa în perioada octombrie– martie. Ne-a interesat, în special, traseul lor, dar şi starea în care se află. Cel mai mare stol văzut în acest an s-a regăsit în sudul Dobrogei, nu departe de Vama Veche. Este vorba despre un stol de aproximativ 11.000 gâşte cu gât roşu, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din populaţia de astfel de gâşte din România. Păsările au înnoptat o perioadă pe teritoriul României, în zona Mangalia, după care se duceau în Bulgaria şi veneau în România pentru a se hrăni“, explică Petrescu.

Omologii bulgari au consemnat faptul că ar fi fost văzut un stol de aproape 50.000 de păsări de acest tip, care a stat în zona graniţei cu România timp de două – trei săptămâni. După ce vremea s-a mai încălzit, o parte din gâştele cu gât roşu au migrat spre Insula Mică a Brăilei, spre Călăraşi, iar altele au reveni în Dobrogea de Nord.

Culoar de migraţie

În timpul migraţiei de primavară, care începe în luna martie, dar şi în cea de toamnă, la mijlocul lunii septembrie, părăsile poposesc şi în zona Bărăganului. “Stolul de gâşte la care se face referire a fost observat pe culoarul de migraţie al speciei, acestea fiind în pasaj, în zona Boianu Sticleanu, judeţul Călăraşi”, a precizat Mariana Ivan, din cadrul APM Călăraşi.

Ostroavele, preferatele păsărilor

Cele mai multe exemplare au fost monitorizate în Dobrogea, peste 20.000. Zona judeţului Că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 7 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 5 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°