Jules Cohn Botea este un dramaturg cu o personalitate specială. De teamă să nu fiu înţeles greşit n-am s-o numesc, psihanalitic, orală, ci am să-i spun generoasă ceea ce, în mare, înseamnă acelaşi lucru. (...)

Jules Cohn Botea este un dramaturg cu o personalitate specială. De teamă să nu fiu înţeles greşit n-am s-o numesc, psihanalitic, orală, ci am să-i spun generoasă ceea ce, în mare, înseamnă acelaşi lucru. Într-adevăr, autorul, ale cărui trei noi piese sunt reunite în placheta TĂNĂRA ITALIANCĂ, şi-a utilizat admirabilele sale trăsături de caracter în trei domenii distincte: în medicina copilului, în teatru şi în genul poetic haiku. În cele ce urmează ne referim la teatru în care, credem, Jules Cohn Botea şi-a creat o Publicitate oarecare notorietate. Piesa: „Puf de păpădie“ (2000) a fost pusă în scenă şi a fost urmată de „Doi într-o barcă“ (2001) şi „Hai la teatru“ (2005). În „Tânăra italiancă“, în „Când mama şi-a schimbat prefixul“ (piese într-un act) şi în „Gândul cel bun“ (piesă în două părţi), unul din personaje este întotdeauna medic de o anumită vârstă care mai păstrează din vechea profesie cărţile, amintirile, sfaturile şi bunăvoinţa. Intriga este menită să susţină o compasiune inteligentă şi se încheie cu „lovitura de teatru“ a hazardului: revenirea „fiicei“ rătăcitoare în casa bunicului, apariţia neinvitată a iubitului itinerant la reuniunea familiei logodnicei sale însărcinate şi descoperirea infidelităţii unui soţ decedat care eliberează soţia pentru a începe o nouă viaţă cu prietentul statornic. În ultima din cele trei, autorul „scoate din mânecă“ un alter ego ezoteric, dar insuficient definit pentru a fi convingător. Autorul nu arată numai compasiune şi generozitate, ci „pune pe masă“ o ironie fină, în special în reuniunea de familie prilejuită de schimbarea prefixului. Într-adevăr, unul dintre personaje, b