Fortificaţia a fost reconstruită în formă de pentagon, pentru a-i ţine departe pe turci.

Aceasta a făcut faţă unor atacuri intrate în legendă, despre care veţi citi într-un viitor episod al campaniei „Poveştile Oradei Mari”.

Cetatea Oradea a fost întemeiată pe locul catedralei Sfintei Fecioare Maria, ridicată în timpul regelui Ladislau al Ungariei (1077 – 1095). Cea mai veche menţiune documentară a unei construcţii în interiorul zidurilor este, potrivit istoricului Liviu Borcea, cronica pictată de la Viena, realizată în 1368.

Tot Liviu Borcea notează, în „Memoria caselor”, că cea mai veche descoperire arheologică din cetate ar fi fost cea din 1755 când soldaţii imperiali ai marchizului Canon de Ville au descoperit mormântul reginei Maria, soţia lui Sigismund de Luxemburg, decedată în 1395.

Împotriva atacurilor otomane

Până la jumătatea secolului al XVI-lea vechea cetate, în formă aproape ovală, a fost aşezată într-un perimetru mlăştinos, inundabil, fiind asemenea cetăţilor de baltă din zonele de câmpie. Apropierea pericolului otoman şi constituirea paşalâcului de la Timişoara, în 1552, a crescut necesitatea construirii unei fortificaţii care să facă faţă atacurilor. „Mai marii Principatului Transilvaniei au consultat şi au angajat meşteri şi arhitecţi militari italieni, cei mai pricepuţi în asemenea construcţii, la vremea respectivă”, scrie Liviu Borcea. Forma pentagonală a cetăţii Oradea este atribuită italianului Domenico da Bologna.

În 1598, cetatea a trecut prin botezul focului, făcând faţă cu succes unui atac otoman. Cu toate acestea, Giorgio Basta, comandantul trupelor imperiale din Transilvania, a spus despre cetate că trebuie refăcută „pentru că nu are nimic bun în ea decât forma”. Istoricii notează că, la 11 – 12 decembrie 1600, Mihai Viteazul a poposit la Cetatea Oradea, în drum spre Viena.

Fortificaţia, exclusiv