Am plecat cu maşina, pentru a nu ştiu cîta oară, spre Europa de Vest. Pe DN 1 spre Braşov şi apoi Sibiu (căci am auzit că pe Dealu Negru sînt gropi şi nici autostrada Bucureşti-Piteşti nu se simte prea bine...), apoi spre Arad. La Orăştie, am vrut neapărat să văd dacă panoul cu un citat (lemnos) din „Romano Prodi, Preşedintele Comisiei Europene“ se mai află la locul lui, în spaţiul verde din mijlocul intersecţiei. Urmăresc viaţa acestui panou de ani întregi – pentru că mi s-a părut o foarte bună metodă de a continua tradiţia panourilor cu „trăiască şi înflorească“ şi cu citate din Ceauşescu. Panoul se află în continuare acolo şi felicit pe această cale autorităţile locale pentru că n-au dat dovadă de oportunism: chiar dacă dl Prodi nu mai este preşedintele CE, vorbele sale rămîn adînc săpate în plasticul panoului cu pricina. În fine, după ce mi-am satisfăcut şi această măruntă curiozitate personală, fără a mai întîmpina – vorba poliţiştilor de la Rutieră – „nici un eveniment deosebit“, după vreo 9 ore am trecut în Ungaria. Pe la Turnu. După cîteva zeci de kilometri pe nişte drumuri locale care acum cîţiva ani erau perfect asfaltate, iar acum sînt pline de cîrpeli şi de gropi, am ajuns pe autostrada Szeged-Budapesta. De aici încolo, totul a fost simplu.
Chiar şi din mersul maşinii, chiar şi prin impresii superficiale, Uniunea Europeană „se simte“, e prezentă în cotidian. Steagurile sînt peste tot (în curtea bisericilor, la intrarea în vreo prăvălie de provincie etc.), la graniţa româno-maghiară controlul se face în comun (încă un pas spre spaţiul Schengen), la graniţa maghiaro-austriacă nu mai există control (pasul „post-Schengen“), iar gheretele poliţiei de frontieră se degradează pe zi ce trece (eu, unul, le-aş lăsa definitiv acolo, să le amintească oamenilor că la un moment dat existau graniţe şi controale), iar cînd traversezi localităţile vezi peste to
