Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A 12-a prelevare de organe la Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 21 ianuarie 2010 ·

Rinichii şi ficatul uni braşovean de 41 de ieri au fost recoltate, ieri, şi trimise către centrele din Cluj şi Bucureşti pentru trei pacienţi care vor avea acum şansa unei vieţi normale. Prelevarea de organe realizată, ieri, la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov a fost făcută de la un pacient adus la spital săptămâna trecută, după ce acesta fusese lovit mortal cu un topor în cap. Bărbatul a intrat în comă, iar după trei zile, medicii au fost nevoiţi să declare moartea cerebrală a pacientului. „S-a cerut acordul familie pentru prelevarea de organe, iar astăzi (ieri – n.r.) au venit echipele din Bucureşti şi Cluj. De la bărbat au fost prelevate ficatul, care va fi dus la Bucureşti, şi rinichii, care vor fi duşi la Cluj. Inima nu a putut fi prelevată, din cauza faptului că pacientului i s-a administrat medicaţie pentru susţinerea cordului pentru operaţie”, a declarat doctorul Marius Neculoiu, care a făcut parte din echipa de prelevare a rinichilor. Aceasta este a 12-a prelevare de organe efectuată până acum la Braşov. Rinichii şi ficatul uni braşovean de 41 de ieri au fost recoltate, ieri, şi trimise către centrele din Cluj şi Bucureşti pentru trei pacienţi care vor avea acum şansa unei vieţi normale. Prelevarea de organe realizată, ieri, la Spitalul Judeţean Clinic de Urgenţă Braşov a fost făcută de la un pacient adus la spital săptămâna trecută, după ce acesta fusese lovit mortal cu un topor în cap. Bărbatul a intrat în comă, iar după trei zile, medicii au fost nevoiţi să declare moartea cerebrală a pacientului. „S-a cerut acordul familie pentru prelevarea de organe, iar astăzi (ieri – n.r.) au venit echipele din Bucureşti şi Cluj. De la bărbat au fost prelevate ficatul, care va fi dus la Bucureşti, şi rinichii, care vor fi duşi la Cluj. Inima nu a putut fi prelevată, din cauza faptului că pacientului i s-a administrat medicaţie pentru susţinerea cordului pent

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum o ora
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

Baxuri cu carne împrăştiate pe autostrada A1 în vestul ţării, în urma unui accident

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Baxuri cu carne sunt împrăștiate pe A1, în zona localității Șoimuș, județul Hunedoara, după un accident. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, circulația rutieră este restricționa

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Izvorul Tămăduirii și Hramul Mănăstirii Nucet

Jurnal de Dambovita acum 35 minute
Vineri, 10 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Nucet, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii - hramul sfântului locaș. Se va merge, apoi, î

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 48 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 8 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°