La fel ca un mistreţ încolţit de vânători, un ardei este cu atât mai iute, cu cât creşte într-un mediu în care riscă mai mult să fie atacat de ciuperci. Acesta este secretul usturimii, dispreţuită de unii, dar îndrăgită de cei cărora le plac mâncărurile iuţi, secret dezvăluit de cercetători de la Universitatea din Washington (Seattle). Practic, ardeii „nu se supără” când sunt mâncaţi de păsări şi de animale, pentru că acestea îi ajută să îşi disperseze seminţele pe suprafeţe cât mai mari.
Însă, atunci când caută să ajungă la seminţe, o pasăre sau o insectă produce adesea găuri prin care ardeiul poate fi invadat de dăunători invizibili, mai ales de o specie ucigaşă de ciuperci. Prin urmare, cu cât ustură mai tare, cu atât înseamnă că ardeii respectivi au proprietăţi antimicrobiene mai puternice. De fapt, după ce au studiat mai multe specii de ardei din Bolivia, cercetătorii din Seattle au ajuns la concluzia că, cel mai probabil, oamenii au început să consume ardei iuţi pentru că au observat proprietăţile lor în a lupta cu microbii, îndeosebi cei care provoacă toxiinfecţii alimentare. (B.M.)
La fel ca un mistreţ încolţit de vânători, un ardei este cu atât mai iute, cu cât creşte într-un mediu în care riscă mai mult să fie atacat de ciuperci. Acesta este secretul usturimii, dispreţuită de unii, dar îndrăgită de cei cărora le plac mâncărurile iuţi, secret dezvăluit de cercetători de la Universitatea din Washington (Seattle). Practic, ardeii „nu se supără” când sunt mâncaţi de păsări şi de animale, pentru că acestea îi ajută să îşi disperseze seminţele pe suprafeţe cât mai mari.
Însă, atunci când caută să ajungă la seminţe, o pasăre sau o insectă produce adesea găuri prin care ardeiul poate fi invadat de dăunători invizibili, mai ales de o specie ucigaşă de ciuperci. Prin urmare, cu cât ustură mai tare, cu atât înseamnă că ardeii respectivi au propriet