UPDATE: Regionala de Drumuri şi Poduri Braşov, care administrează drumul european 578, a fost amendată de Poliţia Harghita cu 7.000 de lei, în urma accidentului în care două persoane au murit, iar patru au fost rănite şi în care 19 autovehicule s-au ciocnit în lanţ, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat corespondentului Mediafax că Regionala de Drumuri şi Poduri Braşov, care este administratorul drumului european 578, a fost amendată de Poliţie cu 7.000 de lei pentru neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit standardelor în vigoare.
Joi dimineaţă, din cauza ceţii şi a carosabilului acoperit cu polei, două autoturisme s-au ciocnit pe drumul european 578, între localităţile harghitene Sânmartin şi Sâncrăieni.
----
Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, joi dimineaţă, după ce două autoturisme s-au ciocnit pe drumul european 578, între localităţile harghitene Sânmartin şi Sâncrăieni, în accident fiind implicate în total 12 autovehicule, transmite corespondentul Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Gheorghe Filip, a declarat că accidentul a avut loc, joi, în jurul orei 08.00, din cauza ceţii şi a poleiului.
Astfel, un autoturism care venea dinspre localitatea Sânmartin a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal cu un alt autoturism care circula regulamentar, din sens opus.
În urma impactului, două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc.
Ulterior, mai multe maşini s-au ciocnit din cauza celor două autoturisme rămase pe carosabil, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Harghita spunând că în total 12 autovehicule, între care şi un autobuz cu 21 de călători, au fost implicate în coliziune, fără ca vreo perso