La 23 august 1939, acum 73 de ani, Germania nazistă, aflată sub dictatura lui Hitler, şi Uniunea Sovietică, sub regimul Stalin, au semnat un pact care a schimbat faţa istoriei. Pactul încheiat între aceste două regimuri totalitare a acţionat ca declanşator al celui mai brutal război cunoscut până acum de omenire. Milioane de oameni au fost ucişi în timpul celui de-al doilea război mondial şi, după sfârşitul războiului, timp de zeci de ani, mult mai mulţi au avut de suferit sub regimurile totalitare. Acesta este motivul pentru care, la data de 23 august, celebrăm Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare.
Noi, europenii, ar trebui să ne reunim astăzi pentru a-i comemora pe toţi cei care au căzut victime ale regimurilor totalitare şi pe cei care au luptat împotriva unor astfel de regimuri. Regimurile totalitare reprezintă negarea demnităţii umane. Acestea constituie o încălcare a drepturilor fundamentale ale societăţilor noastre, ale căror temelii sunt democraţia şi respectarea statului de drept - esenţa însăşi a ceea ce reprezintă Uniunea Europeană. Amintirea trecutului este patrimoniul comun al tuturor europenilor. Cu toate că nimic nu poate readuce victimele la viaţă, ziua de astăzi trebuie să fie o zi în care să reflectăm şi să învăţăm lecţia acestor capitole devastatoare ale istoriei europene.
Pentru a înţelege Europa de azi, trebuie să ne reamintim mai întâi istoria noastră comună. Cu toţii ar trebui să ştim despre vremea în care Europa era divizată şi în care crimele regimurilor totalitare au cauzat suferinţă multor familii. Amintirile dureroase ale trecutului nu ar trebuie să ne dezbine. Dimpotrivă, amintirea unui trecut întunecat ne dă speranţe pentru viitor şi ne ajută să clădim o Europă mai bună şi mai puternică pentru generaţiile viitoare.
Dacă noi, europenii, apărăm cu fermitate demnita