Cele două paciente infectate luni, în Spitalul CFR2, ca urmare a unor intervenţii chirurgicale uşoare, soprana Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu şi Alice Preda, continuă să se afle în stare foarte gravă.
UPDATE 17.30 Ministrul Sănătăţii: Numărul raportat de infecţii intraspitaliceşti în România este mult sub media europeană
UPDATE 14.00
Amelia Antoniu a început să respire singură
Potrivit medicilor de la Spitalul Municipal şi familiei soprana a început să respire singură. Cadrele medicale iau în considerare varianta decuplării de la aparate.
Starea lui Alice Preda este în continuare foarte gravă. Medicii sunt rezervaţi în privinţa ei.
UPDATE 12.46
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat sâmbătă, la Băileşti, judeţul Dolj, că vor fi effectuate controale la toate cele 16 spitale CFR din ţară.
Ministrul a declarat că oricum urmau să se efctueze controale la unităţile medicale începând de luni, după a primit semnale cum că există anumite nereguli. „Semnalele noastre nu erau de natură medicală. Noi nu facem decât să ne ocupăm de aceste spitale ale căilor ferate din punct de vedere administratiuv. Din punct de vedere medical ele sunt subordonate Ministerului Sănătăţii“, a declarat Berceanu.
UPDATE 11.40
Soprana Amelia Antoniu şi-a revenit din comă:"Mi-e foame şi mi-e sete!"
Soţul sopranei Amelia Antoniu a declarat că Amelia a reuşit să comunice, prin scris, şi a spus că îi este foame şi sete. "Acum ea vede, dar nu poate, încă, să vorbească", a mai spus avocatul Antoniu.Soţul Ameliei şi mama ei se roagă în biserica din curtea Spitalului Universitar. Colegii Ameliei Antoniu, de la casieră, până la directorul Operetei, vin în continuu, la spital, pentru a afla veşti şi a o susţine pe artistă.
Din păcate, Alice Preda, cealaltă pacientă