Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI intinde o mana de ajutor tarilor emergente

Publicat in Ziarul Financiar, luni 13 octombrie 2008 ·

Fondul Monetar Intrenational (FMI) va crea un program de creditare de urgenta prin intermediul caruia intentioneaza sa acorde finantare in valoare de sute de miliarde de dolari economiilor emergente.

Si asta in conditiile in care amplificarea crizei financiare risca sa afecteze o serie de tari care pana acum au incercat sa se indeparteze singure de ajutorul venit din partea fondului, scrie Bloomberg.

Miscarea a fost anuntata de directorul institutiei, Dominique Strauss-Kahn, care a mentionat ca prin activarea acestui program pietele emergente ar putea beneficia de un volum record de lichiditati.

Actiunea FMI vine dupa ce costurile de garantare a obligatiunilor emise de o serie de tari emergente au urcat brusc, iar state precum Brazilia, Mexic si Peru au fost nevoite sa vanda masiv dolari pentru a-si sustine monedele nationale.

Actualele turbulente financiare ar putea readuce FMI in centrul economiei mondiale, dupa un declin inregistrat de rolul de creditor al institutiei in ultima vreme.

Cererile pentru obtinerea de ajutor din partea FMI au coborat drastic in ultimii ani, in conditiile in care explozia pietelor bursiere si majorarea preturilor materiilor prime au permis multor economii emergente sa se autofinanteze si sa-si construiasca prin mijloace proprii rezerve valutare.

"FMI a fost perceput din ce in ce mai puternic, in ultimul timp, ca o institutie irelevanta", a declarat Caludio Loser, fostul director al departamentului care se ocupa de emisfera vestica al FMI.

"Acum putem asista la o revenire a fondului. Tarile care au sperat ca nu vor mai avea nevoie niciodata de finantare ar putea fi nevoite sa ceara ajutor, in conditiile in care sursele de finantare de pana acum incep sa dispara", a adaugat el.

In perioada sa de varf, in 2003, FMI avea credite acordate in valoare de 110,2 mld. dolari. La sfarsitul lunii trecute

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aurora boreală, vizibilă în mai multe zone ale României

Mediafax acum 3 ore
În noaptea de 10 spre 11 mai românii au fost martorii unui fenomen rar, care nu este specific ţării noastre. Aurora boreală a fost vizibilă în mai multe zone ale României, printre care Alba, Buzău şi Prahova. Fenomentul este generat de o furtună sol

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

UPDATE - Maşină lovită de tren între Voila şi Făgăraş / O persoană aflată în autoturism a decedat / Traficul feroviar este perturbat / Circulaîia a fost redeschisă la 11.08- FOTO

News.ro acum 21 minute
O maşină a fost lovită de tren sâmbătă dimineaţă, între Voila şi Făgăraş, la o trecere la nivel cu calea ferată, o persoană aflată în autoturism decedând, iar altele fiind rănite, conform CFR SA, care precizează că personalul şi pasagerii trenului n

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 44 minute
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

Accident teribil pe calea ferată. Mașină spulberată de TREN în Făgăraș!

Gandul acum o ora
Un accident teribil s-a produs pe calea ferată sâmbătă dimineață, 11 mai, în jurul orelor 7. Un tren a spulberat o mașină, între stațiile Voila și Făgăraș. Potrivit CFR SA, accidentul s-a produs ca urmare a neasigurării unui conducător auto la o tre

Restricţii de trafic în aceste zile în București. Mii de alergători, aşteptaţi la semimaratonul Bucureşti în acest weekend

HotNews acum 4 ore
Aproximativ 10.000 de alergători sunt aşteptaţi la cea de-a 13-a ediţie a semimaratonului Bucureşti, competiţie care are loc în acest weekend. Trafic aglomerat in BucurestiFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Evenimentul reuneşte mai multe curse de al

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 2 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Comandantul forţelor terestre ucrainene se aşteaptă ca războiul împotriva Rusiei să intre într-o fază critică în următoarele două luni

Mediafax acum o ora
"Rusia ştie că, dacă primim suficiente arme într-o lună sau două, situaţia s-ar putea întoarce împotriva lor", a declarat generalul Oleskander Pavliuk pentru revista The Economist. Livrările de arme americane au fost oprite câteva luni, în timp ce u

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

News.ro acum 5 ore
Sute de protestatari care se opun extinderii fabricii Tesla din Grünheide, lângă Berlin, s-au confruntat vineri cu poliţia, în timp ce unii dintre ei încercau să ia cu asalt uzina de producţie a vehiculelor electrice, relatează The Guardian. Aproxim

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°