Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DOSARUL evaziunii cu prejudiciu de 50 de milioane de euro: Procurorii au reţinut 27 de persoane şi cer instanţei supreme arestarea lor

Publicat in Mediafax, marți 29 octombrie 2013 ·

Procurorii DNA au reţinut 27 de persoane în dosarul de evaziune cu prejudiucu de peste 50 de milioane de euro, printre care procurorul Angela Nicolae şi fiul acesteia, şi vor cere marţi instanţei supreme arestarea lor preventivă pentru 29 de zile.

Oficiali din Direcţia Naţională Anticorupţie au declarat pentru MEDIAFAX că în dosarul de evaziune fiscală au fost reţinute 27 de persoane, iar în cazul altor cinci persoane s-a luat măsura interdicţiei de a părăsi ţara.

De asemenea, alte două persoane urmau să fie audiate, au precizat sursele citate.

Cele 27 de persoane reţinute vor fi duse marţi la instanţa supremă, care urmează să decidă dacă acestea vor fi arestate preventiv pentru 29 de zile.

Printre cei reţinuţi sunt şi procurorul Angela Eugenia Nicolae, şeful Biroului de Relaţii Internaţionale şi Programe, altele decât Phare, din Parchetul instanţei supreme, şi fiul acesteia, Daniel Nicolae. Angela Nicolae este cercetată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, iar fiul ei, pentru complicitate la trafic de influenţă în formă continuată.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012-2013, Daniel Nicolae, cu acordul, susţinerea şi implicarea mamei sale, a cerut, în mai multe rânduri, şi a primit diferite sume de bani de la doi dintre învinuiţii din dosarul de evaziune, lăsându-i să creadă că, prin calitatea de procuror şef de birou la Parchetul instanţei supreme, Angela Nicolae va putea influenţa obţinerea unor soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetaţi.

Procurorii DNA o acuză pe Angela Nicolae că, în perioada 2012-2013, a pretins şi primit de la învinuiţi, în mod repetat, la diferite intervale de timp, direct şi prin intermediul fiului său, sume de bani între 2.000 lei şi 5.000 lei.

"Un mod de operare similar a fost folosit de inculpata Nicolae Eugenia Angela şi în raporturile cu o

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 4 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 5 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 4 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°