Curtea de Apel Ploieşti a dat câştig de cauză primarului municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, într-un dosar în care acesta era acuzat de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, informează Agerpres. Decizia pate fi atacată cu recurs în termenul legal de 15 zile de la pronunţare.
Primarul Constantin Boşcodeală a fost găsit incompatibil de către ANI în perioada 21 mai 2010-12 martie 2013.Potrivit ANI, Constantin Boşcodeală a încălcat dispoziţiile articolului 87, alineatul (1), litera (f) din Legea 161/2003, potrivit căreia "funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local".
Citeşte şi: Primarul Timişoarei a câştigat procesul cu ANI
Primarul Constantin Boşcodeală a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Ploieşti declarând că 'este vorba de o eroare' şi că 'este vorba de o problemă de comunicare între ANI şi Registrul Comerţului'.
Curtea de Apel Ploieşti a dat câştig de cauză primarului municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, într-un dosar în care acesta era acuzat de incompatibilitate de Agenţia Naţională de Integritate, informează Agerpres. Decizia pate fi atacată cu recurs în termenul legal de 15 zile de la pronunţare.
Primarul Constantin Boşcodeală a fost găsit incompatibil de către ANI în perioada 21 mai 2010-12 martie 2013.Potrivit ANI, Constantin Boşcodeală a încălcat dispoziţiile articolului 87, alineatul (1), litera (f) din Legea 161/2003, potrivit căreia "funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local".
Citeşte şi: Primarul Timişoarei a câştigat procesul cu ANI
Primarul Constantin Boşcodeală a atacat decizia ANI la Curtea de Apel Ploieşti declarând că 'este