Coborârea Junilor în cetate a fost şi în acest an evenimentul care a atras cei mai mulţi oameni în centrul istoric al Braşovului. Chiar înainte de ora 11.00, maşinile au început să circule bară la bară, mai ceva ca la o oră de vârf, din cauza celor care nu s-au putut deplasa până la Pietrele lui Solomon sau până în centru, pe jos. Deşi cu o zi înainte nimeni nu s-ar fi aşteptat ca junii să aibă parte de timp frumos, ieri dimineaţa era soare şi cer senin.
Marele absent al evenimentului a fost preşedintele Traian Băsescu, a cărui prezenţă era anunţată încă de vineri. Primul om din stat a ratat o baie de mulţime de cel puţin 10.000 de persoane, întrucât Strada Republicii şi Piaţa Sfatului s-a umplut ochi o dată cu defilarea junilor.
Între tradiţie şi modernitate
Parada Junilor a început cu plecarea din Piaţa Unirii spre Mureşenilor şi a continuat întoarcerea spre Pietrele lui Solomon, prin strada Republicii şi Piaţa Sfatului. Cele şapte cete de juni - Tineri, Bătrâni, Curcani, Dorobanţi, Braşovecheni, Roşiori şi Albiori - au vestit Învierea Domnului, strigând către oamenii întâlniţi pe drum „Hristos a înviat!”. Încolonaţi, s-au îndreptat spre Piaţa Unirii, unde au înconjurat de trei ori statuia Eroului Necunoscut, au făcut un popas la Troiţa Căpitanului Ilie Birt şi au pornit spre Pietrele lui Solomon, unde s-au întrecut în concursul de aruncat buzduganul şi de îmblânzit cai nărăvaşi.
Un june şi-a lovit prietena cu buzduganul în cap
Străvechile obiceiuri s-au lăsat cu incidente. Unul dintre juni nu a mai apucat să prindă buzduganul. Obiectul de fier, greu de două kilograme, i-a căzut fix în capul prietenei sale. Ambulanţa a reuşit cu greu să ajungă în apropiere, din cauza aglomeraţiei. După ce i-au fost acordate primele îngrijiri, tânăra a ajuns la spital, iar în prezent este în afara oricărui pericol. Poliţiştii au stabili