Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul pugilist Hector Camacho a fost declarat mort, după ce a fost deconectat de la aparate

Publicat in Antena 3, sâmbătă 24 noiembrie 2012 ·

Fostul pugilist portorican Hector Camacho a fost declarat mort, sâmbătă, după ce a fost deconectat de la aparatul ce îl menţinea artificial în viaţă, la patru zile după ce a fost împuşcat în cap, informează AFP.

"Camacho a suferit un stop cardiac dimineaţa, nu mai puteam face nimic pentru el şi câteva minute mai târziu l-am deconectat de la aparatul de respiraţie artificială. El va fi examinat de medicul legist", a declarat doctorul Ernesto Torres, directorul centrului medical Rio Pedras.

Torres anunţase, joi, că fostul sportiv, în vârstă de 50 de ani, era în moarte cerebrală, verdict acceptat de mama sa, Maria Matias, care a cerut totuşi ca fiul său să fie menţinut artificial în viaţă pentru ca trei copii ai acestuia să-l poată vedea pentru ultima dată. Fiul cel mare al lui Camacho nu a fost iniţial de acord cu deconectarea fostului campion de la aparatul de respiraţie artificială: "Lupta nu se încheie până în ultima rundă. Tatăl meu este un luptător şi se va lupta până la final".

În cele din urmă, Hector Camacho Junior a acceptat că decizia finală trebuia să îi revină Mariei Matias, cea care i-a dat viaţă tatălui său.

Autorităţile portoricane pregătesc o ceremonie funerară pentru Camacho, însă unii membri ai familiei fostului sportiv vor ca înmormântarea să aibă loc la New York.

Hector Camacho a fost împuşcat în cap, marţi, în apropiere de Bayamon, într-o maşină în care era pasager, şoferul murind pe loc. Focurile de armă au fost trase din alt vehicul. Poliţia locală a precizat că două persoane au fugit cu o camionetă, însă până acum nu a fost arestat niciun suspect şi nu se cunosc motivele atacului.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Alex Diaz, a spus că într-un buzunar al şoferului ucis s-au găsit nouă pacheţele de cocaină.

Camacho, campion mondial la trei categorii diferite (supe

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 8 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 8 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 5 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 4 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 4 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 6 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 8 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vremea

București
acum

14°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

16°/28°