Lansat la inceputul anului, documentarul Apres le silence (Dupa tacere, n.r.) al documentaristei franceze Vanina Vignal analizeaza problema memoriei individuale a comunismului, analizata prin interviuri cu patru generatii ale unei familii de romani. Filmul a fost proiectat in a doua zi a Festivalului de film documentar Astra Sibiu 2012. Povestea din spatele documentarului este foarte simpla: in 1991, tanara Vanina Vingal vine la Bucuresti pentru un stagiu universitar si documenteaza sederea la una dintre colegele sale, Ioana. La atat de putin timp dupa caderea lui Nicolae Ceasusescu, Bucurestiul este inca aproape in forma in care a fost lasat de vechiul regim, iar oamenii nu sunt pregatiti sa vorbeasca despre ce a insemnat comunismul pentru ei. 20 de ani mai tarziu, Vanina Vignal revine la Bucuresti pentru o saptamana de interviuri cu vechea sa colega, pentru a incerca din nou sa afle care a fost experienta Ioanei in timpul dictaturii. Documentarul ia forma unei serii de interviuri cu Ioana, mama sa, bunica sa si, in final, fiica sa, analizand din perspectiva fiecareia experienta sau perceptia asupra comunismului in Romania. Poate pentru straini raspunsul este ciudat, dar Ioana nu reuseste sa articuleze o parere clara, spunand in schimb ceva ce este adevarat pentru cea mai mare parte a romanilor: comunismul era o stare de fapt, iar oamenii incercau sa isi traiasca viata cat mai linistit in sistem, fara sa creada in el, fara sa incerce sa il schimbe, cautand doar o existenta cat mai aproape de normal. Documentarul exploreaza nu doar modul in care oamenii isi formeaza parerile despre un trecut traumatic, ci si lipsa de comunicare intre generatii: Ioana nu discuta cu mama si bunica sa despre comunism, la fel cum nici fiica ei, nascuta in democratie, nu este foarte interesata despre ce s-a intamplat inainte de 1989. Naratiunea este facuta prin intermediul unei combinat