Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea mai pazita casa, ca intr-o inchisoare de lux! Iata cum arata vila lui Relu Fenechiu - FOTO

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 7 octombrie 2013 ·

• Sistemul de supraveghere rivalizeaza cu cel de la Penitenciarul de Maxima Siguranta • Camerele de supraveghere impanzesc gardul proprietatii si stalpii de iluminat din zona • Oricine incearca sa ajunga la vila respectiva este urmarit pas cu pas • Intretinerea gospodariei cade in sarcina administratorului asociatiei din zona • Pentru serviciile sale, acesta primeste un salariu lunar de 2.200 de lei

Este considerat unul din cei mai puternici oameni ai Iasului. Dar, totodata, a ajuns sa fie inculpat si condamnat, chiar daca nu irevocabil deocamdata, intr-un dosar celebru. Si-a construit propriul cartier de vile unde, pe langa cei pe care i-a jumulit de bani, si-a adus si "gasca" de apropiati. A inconjurat terenul imens cu un gard pe masura. Orice vizitator este oprit la bariera de la intrarea in cartier, legitimat, intrebat la cine merge, dupa care monitorizat pas cu pas, sa nu se abata de la traseul indicat. Cel care face un pas gresit este repede ajuns de portar si admonestat. Cei care nu au de-a face cu dezvoltatorul imobiliar, dar care au facut greseala de a cumpara de la acesta o bucata de teren si casa aferenta, se simt ca intr-o inchisoare. Inchisoarea "Bratianu", care apartine penalului Relu Fenechiu, este numele locului pazit mai ceva decat Trezoreria municipiului. Iar vilele celui care a condus destinele Ministerului Transporturilor sunt cele mai pazite din tot cartierul. Nici musca nu poate ajunge la el fara a fi vazuta si supravegheata din ghereta portarului.

Un colt de rai, intr-un cartier de iad

In prelungirea Aleii Teilor se intinde mica straduta pe care se afla vila fratelui lui Fenechiu, Lucian. Urmeaza cuibusorul de nebunii al fostului ministru al Transporturilor. De fapt, si acesta este fostul cuibusor de nebunii, dupa cum spun unii dintre vecini, deoarece vila a fost cedata de Relu Fenechiu fostei sale sotii. Cam m

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 3 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 3 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 4 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 3 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum 2 ore
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°