Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La mulţi ani, Jurnalul Naţional!

Publicat in Jurnalul, marți 4 iunie 2013 ·

Jurnalul Naţional împlineşte 20 de ani. Asta, într-o ţară în care blestemul românesc pare să fie de nedezlegat. Într-o ţară în care hoţia, mârlănia, mitocănia, minciuna guvernează la nesfârşit, de la vârf până la temelie. Într-o ţară în care şmecheria e munca principală. Într-o ţară în care, ca şi acum douăzeci şi ceva de ani, înainte de 1989, românul accepta orice umilire cu capul plecat, mergând pe ideea că “mai rău să nu fie” şi a trebuit să vină alţii ca să-l agite şi să-i dea impulsul de a ieşi în stradă, ca să-l trezească din “somnul cel de moarte”. Într-o ţară în care, după 1989, românul iarăşi a adormit, mergând pe aceeaşi idee, lăsându-se în continuare călcat în picioare. Într-o ţară care, mai rău, după 1989 a început să-şi asasineze valorile tocmai din teamă de a nu mai putea fi atinse. Într-o ţară în care ziarele nu se mai vând decât dacă în ele se găsesc sex şi scandal de orice natură. Într-o ţară în care se face televiziune cu “succes” doar prin aceleaşi metode.

Pe acest fond a apărut în 2005, declarată verbal prin regretatul Florian Pittiş, această mişcare, Mişcarea de Rezistenţă, cu dimensiuni culturale, sociale şi politice. Mişcarea are scopul de a arăta generaţiilor valorile, tradiţia şi identitatea culturală a românilor, de a le păstra şi a nu le lăsa să se piardă. Pentru că nu toţi sunt mitocani, mârlani, hoţi, şarlatani şi şmecheri. Pentru că cei cinstiţi, titraţi şi cu bun simţ sunt mai mulţi, e drept, nu majoritatea, dar totuşi, o parte importantă a românilor.

Mişcarea de Rezistenţă: Pentru a împiedica şi tendinţa de globalizare culturală care să ducă la diluarea personalităţii naţionale artistice şi culturale. Pentru a combate prostia. Pentru a nu mai înghiţi orice minciună. Pentru a nu mai lăsa ca românii să fie umiliţi. Pentru ca românii să se trezească.

Cu trupa pe care o reprezintă sunt convins că, alături de alte nume, vom l

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma. Următoarea adversară, Madison Keys

News.ro acum 33 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. UPDATE - În faza următoare, Sorana

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 49 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 7 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 6 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°