Expoziţia 'Trupul din cuvant' are loc la „Galeria Regală” a Cazinoului din Sinaia, în perioada 4 august-13 septembrie şi cuprinde aproximativ 40 de lucrări, pictură în ulei pe pînză apartinand artistului Laurentiu Midvichi. Expozitia personala a tanarului artist plastic va fi vernisata sambata, 4 august.
Laurenţiu Midvichi (n. 1979), membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă, Bucureşti, Secţia Artă Murală, clasa prof. Viorel Grimalschi (2002). 9 expoziţii personale de pictură şi grafică, în ţară şi străinătate; participare la peste 20 de expoziţii de grup. Lucrări aflate în colecţii publice şi particulare din România, Germania, Statele Unite ale Americii, Franţa, Spania, Norvegia, Bulgaria, Grecia, Portugalia, Peru, Italia şi Australia.
Din primăvara lui 2006, s-a implicat activ în designul de copertă de carte, devenind membru al echipei Editurii Polirom.
Expoziţia 'Trupul din cuvant' gazduita de „Galeria Regală” a Cazinoului din Sinaia, va fi vernisata sîmbătă, 4 august 2012.
Pe lista artiştilor care au expus, de-a lungul timpului, la Casino Sinaia se află nume importante ale picturii, precum Emil Ciocoiu sau Mihail Gavril.
„O nouă expoziţie personală, un nou spaţiu de expunere, o selecţie însumînd aproximativ 40 de picturi în ulei pe pînză ce au ca numitor comun corpul uman. Dacă în seriile mele anterioare chipul şi trupul apăreau alături de elemente-simbol, peştele şi nudul, labirintul şi figurile bizantine, lucrările recente sînt o revenire la un anume tip de studiu în care sînt interesat mai ales de nud, de compoziţia simplificată, unde trupul alungit, deformat, imaginat, dublat gravitează într-un spaţiu atemporal”, a mărturisit autorul.
„Filosofia trupului omenesc, în perspectiva propriilor viziuni şi concepții, este elementul central al expo