România nu a declanşat, în acest moment, nicio procedură diplomatică sau de altă natură pentru funcţia de secretar general NATO, a declarat, după întâlnirea cu Anders Fogh Rasmussen, preşedintele Traian Băsescu, menţionând că actualul deţinător al funcţiei mai are un an şi jumătate de mandat.
Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu, după care cei doi au susţinut o conferinţă de presă comună..
Rasmussen va merge apoi la Universitatea din Bucureşti, unde i se va acorda titlul de Doctor Honoris Causa.
Oficialul NATO, aflat într-o vizită oficială la Bucureşti, a mai avut vineri întrevederi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, precum şi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria.