Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codul de etica al scolilor. O noua foaie de hirtie in sertarul birourilor directorale?

Publicat in HotNews, marți 17 aprilie 2012 ·

Un domn student îmi atrage atenţia, taman din Oxford, că a apărut „Codul de etică pentru învăţământul preuniversitar”, prin ordin al ministrului, ceea ce eu, de la Bucureşti, nu am sesizat. „Trebuie să scrieţi ceva, pe puncte” mă somează domnul student. Îi spun că nu am tragere de inimă pentru că părerile mele oricum nu sunt luate în seamă. Am mai încercat. El insistă şi-mi cere să-i dau lui raportul dacă nu vreau să vorbesc în eter. Cum nu e bine să-i refuzi pe domnii studenţi, iată ce cred eu.

E bine că s-a ajuns la conştientizarea faptului că morala instituţională e un lucru important, de care trebuie să ne ocupăm mai insistent. Nu s-a ajuns însă la convingerea că aceasta e o chestiune profesională şi ea e abordată la noi cu toate tunurile de confetti ale amatorismului. Imaginea contează. E bine că ideea e impusă politic de sus, prin voinţă politică, căci altfel nu a putut fi impusă nicăieri. Lumea mestecă zilnic „morală” dar, la o adică, o ascunde sub preş.

Codul în cauză are mai multe hibe de text, dar marele lui neajuns e că nu a fost făcut să fie operaţional. El va fi o nouă foaie de hîrtie în sertarul birourilor directorale. La inspecţii ni se va spune: „Da, avem”. De pildă, un cod-cadru ca acesta, la nivel de minister, nu poate prevedea reguli specifice pentru toate şcolile, care sunt atât de diverse. El poate stabili numai principiile etice ale domeniului (dovadă că avem un etos comun), dar regulile specifice trebuie să fie concepute de fiecare şcoală, în funcţie de particularităţile şi experienţele morale ale ei. Sigur, câteva direcţii mari trebuie date, dar nu trebuie uitat că un cod etic trebuie să fie produsul conlucrării întregului colectiv al şcolii; toţi trebuie să-l simtă ca emanând de la ei, nu ca impus de minister sau de direcţiune. Apoi, un cod etic trebuie să trateze pe picior de egalitate toate entităţile implicate, de la elevi l

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 42 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum o ora
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°