Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curenţi de apă caldă, detectaţi sub stratul de gheaţă al unui satelit al planetei Jupiter

Publicat in Gandul, luni 2 decembrie 2013 ·

Curenţi acvatici de apă caldă ai oceanului ascuns sub suprafaţa îngheţată a Europei, unul dintre cei mai mari sateliţi naturali ai lui Jupiter, ar putea explica topografia sa enigmatică, estimează cercetătorii americani, într-un studiu publicat duminică în revista Nature Geoscience, informează AFP.

Satelitul "îngheţat" Europa este al doilea satelit ca distanţă de Jupiter, o enormă planetă gazoasă care este, de asemenea, şi cea mai mare din sistemul solar. Oamenii de ştiinţă cred că satelitul adăposteşte sub stratul său de gheaţă un ocean intern de apă, chiar dacă acesta nu a putut fi observat direct niciodată.

Imagini ale Europei transmise de nava spaţială americană Galileo în timpul explorării lui Jupiter şi a sateliţilor săi (1995-2003) au revelat o suprafaţă deformată de fisuri şi de straturi de gheaţă.

Într-un studiu precedent din 2011, cercetătorii au explicat această topografie, insolită pentru un corp atât de rece şi de întunecat, comparându-l cu fenomenul "terenului haotic" identificabil pe Terra şi provocat de interacţiunile între gheaţă şi valurile de apă caldă.

Echipa de cercetători, coordonată de Krista Soderlund, de la Institutul de Geofizică a Universităţii din Austin, Texas, a utilizat modele informatice pentru a studia circulaţia apei sub suprafaţa satelitului Europa şi pentru a demonstra că interacţiunile dintre oceanul ascuns şi gheaţă pot fi cheia particularităţilor sale geologice.

"Krista Soderlund şi colegii săi prezintă o simulare detaliată, la scară globală, a dinamicii oceanului intern al Europei, sugerând că activitatea oceanică (...) ar putea prezenta turbulenţe intense", explică Jason Goodman de la Colegiul Wheaton din Statele Unite, într-un comentariu publicat, de asemenea, în Nature Geoscience.

Modelizările informatice au arătat că aceşti curenţi transportau căldura către suprafaţa îngheţată mai a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 18 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 8 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 14 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum 53 minute
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°