Trimisul nostru special M-a intrebat un prieten ce reprezinta pentru mine Pastele. Cind sa fii sincer, daca nu in Saptamina Mare? Macar asa, de-o scurta spovedanie. I-am raspuns pe bune: faptul ca se da din nou la televizor, a n-spea oara, filmul lui Zefirelli. Plus, mai nou, ala al lui Mel Gibson. Sau faptul ca e toata lumea libera si beneficiaza de o minivacanta la munte (cum e cazul meu). Ori ca mergem puhoi la biserica sa luam lumina cumva ca la votare. Pus stampila, pozat ca japonezul, bifat activitate crestineasca, plecat acasa sa razbunam postul. OK, am fost o tira cinic, dar parca nici n-as fi de acord ca Pastele poate sa insemne - cum spunea prietenul meu - statul in familie, o masa ritualica, dusul la biserica impreuna, grija de a fi mai buni in perioada Invierii si alte alea. Sincer, nu cred ca sintem mai curati la suflet stind acasa in familie, plimbind o luminare aprinsa de la biserica si pina acasa, apoi halind impreuna (nu conteaza cit de ritualica e masa). Relatia asta cu Dumnezeu, cu Iisus trebuie sa insemne ceva mai mult. In copilarie stiam despre Dumnezeu doar ca are doua tipuri de slujitori: cei cu palarii mari, mexicane (asa-mi pareau mie aurele sfintilor de pe peretii bisericii) si cei cu aripi crescute direct dupa cap (care populau si ei peretii bisericii). Cind mi-am tras antena pentru frecventa de religie, am indreptat-o aiurea, spre niciunde pe cer, cu rabdarea si naivitatea celor care asteapta sa auda intr-o buna zi voci de pe o planeta indepartata. Mai tirziu, cind mi-am pierdut rabdarea, mi-am indreptat antena catre lumea din jur si mi s-a intimplat ca pe monitor sa-mi apara, in treacat, cu purici, un bruiaj subtil - cum ar fi umbra lui Dumnezeu intinsa linga un zdrentaros de pe strada, care musca din covrig ca dintr-o aura cazuta, din greseala, unui sfint. Bruiajul, interferentele au continuat sa se inmulteasca, sa se diversifice, sa se