Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Forminte: Amelia Racea a demonstrat că este un copil inteligent şi cu mult tupeu

Publicat in Romania Libera, marți 4 mai 2010 ·

"Mă bucur pentru Amelia (n.r - Racea). A demonstrat că este un copil inteligent şi cu foarte mult tupeu, în sensul bun al cuvântului. Mă bucură reuşita de la bârnă. Foarte puţin a lipsit ca bârna să fie câştigată de Raluca Haidu. Bătălia s-a dat între Amelia şi Haidu, iar cine a avut nervii mai tari şi şi-a făcut exerciţiul mai bine a câştigat. Pentru mine este mai puţin important numele învingătoarei, important este să poarte echipamentul României. Mă bucur şi pentru Haidu că a reuşit să treacă peste şocul din finala pe echipe şi a reuşit să facă un exerciţiu cu care să ia medalia de bronz. Diana Chelaru este şi ea un copil care a crescut de la concurs la concurs şi reprezintă un câştig pentru echipa României pe termen mediu şi lung", a spus Forminte, citat de Mediafax.

Nicolae Forminte a precizat că acum gimnastele sale trebuie să se întoarcă la muncă şi să se pregătească pentru Campionatele Mondiale:

"Astea sunt rezultatele pe care le-am obţinut, iar de acum ne întoarcem la muncă şi aşteptăm mondialul. Eu nu număr medaliile, eu număr execuţiile. Am spus de mai multe ori că, atunci când voi fi mulţumit, voi face un anunţ că mă duc acasă la pescuit. Gimnastica nu este "Dansez pentru tine". Fetele vor avea mâine circuitul medical şi se vor întoarce la Deva, poimâine se vor odihni cu siguranţă, iar după aceea vom discuta despre programul pentru Campionatele Mondiale".

Antrenorul echipei României a menţionat că şi junioarele au obţinut rezultate bune la Birmingham.

"Şi junioarele au făcut un lucru foarte bun. Sper ca fetele să aibă o rată de progres cât mai bună, pentru că va fi greu să fie la nivelul nevoilor noastre", a adăugat el.

Delegaţia României care a participat la Campionatele Europene de gimnastică feminină de la Birmangham a sosit la Bucureşti, pe aeroportul Henri Coandă, luni seară, în jurul orei 23.30. Gimnastele au fost aştep

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 31 minute
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 2 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Rusia anunţă că a cucerit cinci sate în regiunea ucraineană Harkov şi unul în Doneţk

News.ro acum 4 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat sâmbătă că forţele sale au cucerit cinci sate de frontieră în regiunea ucraineană Harkov, unde Moscova a lansat vineri o ofensivă, exploatând avantajul său tot mai mare pe câmpul de luptă din estul Ucrainei, rela

Vremea

București
acum

16°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°