Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Verdict la Spitalul CFR: cobai fără voia lui

Publicat in Adevarul, joi 6 august 2009 ·

Mai citiţi: Din instituţie în instituţie, în căutarea vederii Comisia de disciplină a Spitalului CFR a luat primele măsuri în cazul medicului Narcisa Ianopol, oftalmologul acuzat de

Mai citiţi:

Din instituţie în instituţie, în căutarea vederii

Comisia de disciplină a Spitalului CFR a luat primele măsuri în cazul medicului Narcisa Ianopol, oftalmologul acuzat de Corneliu Nedelcu, că i-a compromis ochiul drept. În urma materielor adunate, membrii comisiei au constatat că documentaţia privind studiul clinic prin injectare intraoculară cu Avastin este irelevantă. Astfel, avizul Comisiei de bioetică a Colegiului Medicilor nu prezintă data de înregistrare de la instituţia emitentă, autorizaţia Ministerului Sănătăţii pentru efectuarea studiului clinic nu se referă în mod explicit la injecţiile cu Avastin şi, cel mai grav, a expirat pe data de 27 iulie 2008.

De asemenea, în foaia de observaţie lipseşte acceptul pacientului privitor la participarea la studiul experimental. Neregulile nu se opresc aici şi pentru a fi clarificate comisia a solicitat convocarea Consiliului de Etică al spitalului.

„I s-a cerut şi protocolul despre care susţine că a fost încheiat între spital şi Asociaţia Oftalmologică „Edelweiss“, dar nu l-a adus. Tot ce a ţinut de noi, de verificarea aspectelor administrative, am făcut. Partea medicală şi de cercetare a activităţii doctorului Ianopol vor fi analizate de Consiliul de Etică, până pe 22 august”, a declarat Lucian Burlea, managerul spitalului. După anchetă, doctorul Ianopol nu va mai fi coordonator la sala de operaţie din clinica de Oftalmologie, activitatea operatorie i-a fost limitată la trei ore pe zi, iar experimentul cu Avastin va fi întrerupt în spital pâna la reglementarea legală a acestui studiu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 12 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 25 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 58 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum o ora
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum 7 minute
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 3 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Război în Gaza, ziua 204. Nave încărcate cu ajutor umanitar, oprite după ce au rămas fără steag

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Două nave încarcate cu ajutor umanitar pentru Gaza au fost oprite pe drum deoarece au rămas fără steag. Autoritățile din Guineea Bissau au decis să-și retragă steagul de pe navele folosite de o organizație umanitară. Activiștii acuză Is

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°