Băncile au început vara cu stângul, creditarea înregistrând scăderi în luna iunie atât pe zona clienţilor privaţi, cât şi pe relaţia cu statul. În acelaşi timp, au pierdut depozite atât de la clienţii persoane fizice, cât şi de la companii, care au preferat să consume din economiile acumulate.
Volumul creditelor acordate de bănci sectorului privat a scăzut în iunie cu 13 mil. lei faţă de luna mai, până la 227 mld. lei. A fost a doua lună în care fluxul finanţărilor către economia reală s-a poticnit vizibil, după ce şi în februarie soldul creditelor înregistrase o scădere de 0,1% comparativ cu ianuarie, în condiţiile în care creditele noi acordate nu au reuşit să acopere sumele rambursate de clienţi.
Creditarea continuă aşadar să băltească, eforturile BNR de a stimula finanţările în moneda naţională, având rezultate modeste, în principal pe segmentul creditelor pentru companii. Explicaţia se găseşte din nou în politica de dobânzi a băncilor, care au preferat să-şi conserve marjele mari şi au readus dobânda medie la creditele noi în lei la nivelul de 10% în luna mai, după în februarie - martie o reduseseră la o singură cifră.
Per ansamblu, creşterea anuală a creditului a încetinit în iunie la 6,3%, de la 9,4% la nivelul lunii mai, din cauza declinului înregistrat de creditarea în valută, care rămăsese motorul de creştere a pieţei în pofida restrângerii resurselor disponibile.
Dintr-o dată, balanţa s-a înclinat în iunie în favoarea creditului în lei, care a crescut cu 2,1% faţă de mai, în timp ce creditul în valută a scăzut cu 1,2%.
Potrivit datelor BNR, cea mai mare scădere a finanţărilor în monedă străină a fost înregistrată pe segmentul corporate (- 1,8%), dar şi creditele de retail au coborât cu 0,5%. De la începutul acestui an numai în februarie mai fusese consemnat un declin al creditului corporate în valută.
Bancherii con