Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Deşi nu pot vedea, sunt balerine profesioniste. Vezi momentul care a impresionat o întreagă lume!

Publicat in Adevarul, luni 10 septembrie 2012 ·

Cu privirile pierdute, însă cu nişte mişcări ferme şi pline de graţie, patru balerine nevăzătoare din Sao Paolo au lăsat publicul cu gura deschisă duminică, la ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice.

Cele patru balerine nevăzătoare, conduse de coregrafa Fernanda Bianchini, au dansat alături de vedete ale Baletului Regal din Londra la ceremonia de închidere a Jocurilor Paralimpice, moment care a coincis cu predarea ştafetei Braziliei, ţara care va organiza Jocurile Paralimpice în 2016. Momentul artisitic a durat opt minute.

"La început, le-am învăţat o săritură, săritura peste găleată, una dintre primele mişcări pe care le învaţă un dansator, iar una dintre fete m-a întrebat: <>", povesteşte emoţionată coregrafa Fernanda Bianchini.

De 16 ani încoace, Fernanda se ocupă de cele patru balerine, cu care se antrenează în fiecare zi, iar momentul de ieri a fost încununarea tuturor eforturilor sale.

Fetele au ajuns la Londra în urmă cu o săptămână, iar în fiecare zi s-au antrenat câte şase ore pentru marele moment artistic. De asemenea, şi-au făcut timp şi să viziteze Opera Regală din Londra, un cunoscut punct de atracţie pentru pasionaţii dansului.

"Este un moment frumos şi de neuitat pentru noi, o şansă pe care nu mi-aş fi închipuit niciodată că o voi avea. Mai de mult înotam şi mi s-a spus că, poate, într-o zi voi participa la Jocurile Olimpice. N-aş fi crezut niciodată că voi ajunge aici ca artist", a declarat Marina Guimaraes, una dintre tinerele balerine.

Balerinele sunt primul grup de balerine nevăzătoare profesioniste din lume. Tehnicile de învăţare pentru balerinele cu deficienţe de vedere au fost patentate chiar de coregrafa fetelor.

Fernanda Bianchini lucrează cu 90 de balerine de toate vârstele şi conduce un grup profesional de balet în componenţa căruia se află 15 tineri cu deficienţe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 40 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Un primar condamnat pentru pornografie infantilă a fost înlocuit de soție la alegeri

Adevarul acum o ora
Primarul din Şotrile, care a fost condamnat pentru pornografie infantilă, şi-a depus  candidatura pentru un nou mandat. După ce mai mulți membri ai filialei PNL Prahova au sesizat acest lucru, edilul s-a retras de pe liste și locul său a fost luat d

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 41 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Trump Media cere Camerei Reprezentanţilor să investigheze 8 firme cu privire la vânzarea în lipsă a acţiunilor sale

Ziare.com acum o ora
Trump Media i-a îndemnat pe preşedinţii comisiilor importante ai Camerei Reprezentanţilor să investigheze opt firme financiare, din cauza îngrijorărilor legate de posibila vânzare în lipsă ilegală de acţiuni ale companiei, al cărei acţionar majorita

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°