Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tiberiu Ghioane este cel mai bun produs al fotbalului braşovean

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

Mijlocaşul de la echipa ucraineană Dinamo Kiev a început fotbalul mare la poalele Tâmpei, dar a evoluat într-o singură partidă pentru FC Braşov.

Născut la Târgu Secuiesc, Tiberiu Ghioane s-a lansat în fotbal la echipa de tineret a clubului Tractorul Braşov, pentru care a evoluat până în 1999.

Cel mai valoros jucător braşovean din ultimii ani a debutat în prima ligă în echipamentul celor de la FC Braşov, la vârsta de 18 ani, într-un meci jucat pe 2 octombrie 1999, împotriva celor de la Rapid. Ghioane a jucat un singur meci pentru FC Braşov, iar în iarna anului 2000 s-a transferat la Rapid Bucureşti.

A evoluat pentru această echipă un sezon şi jumătate, fiind aproape să devină campion naţional al României cu Rapid, echipă cu care a terminat pe locul doi în campionat în ediţia 1999-2000.

Debut la Naţională

În februarie 2001, Tiberiu Ghioane şi-a făcut debutul la echipa naţională, sub comanda lui Anghel Iordănescu, într-un meci amical cu Ucraina. Acestă partidă de verificare i-a adus şi transferul în campionatul ucrainean, la puternica echipă Dinamo Kiev.

A fost imediat remarcat de oficialii formaţiei din Ucraina, iar aceştia l-au cumpărat pe Tibi Ghioane la doar câteva zile după meciul amical. Fotbalistul s-a adaptat bine în Ucraine şi de nouă ani evoluează pentru Dinamo Kiev.

„Mă simt foarte bine în Ucraina şi pot să spun că aici mă simt acum ca acasă. M-am acomodat destul de repede cu temperaturile de la Kiev, chiar dacă este destul de frig. Totul este perfect aici şi nu mă gândesc să plec prea repede de la Dinamo Kiev", a declarat mijlocaşul braşovean.

Probleme grave de sănătate

Odată cu transferul la Dinamo Kiev, lui Tibi Ghioane îi mergea din ce în ce mai bine în plan profesional. Era titular în echipă, iar primele trofee au sosit în 2003, atunci când formaţia ucraineană a câştigat cupa şi campionatul în competiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 6 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 3 ore
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°