Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Furt de bijuterii de la git de iti sta mintea-n loc, pe podul din Mircea

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 14 august 2006 ·

O tinara cu 60 grame de aur la git a fost atacata de un tilhar zdrentaros. Tot incercind sa fuga si fiind prins, hainele vechi ale acestuia s-au rupt rind pe rind, pina la urma raminind in chiloti, dar cu prada in mina. Politistii au avut de a face cu un caz de tilharie demn de pus in manuale. Marian Iacob (30 ani) a smuls de la gitul unei femei doua lanturi de aur in valoare de 45 milioane lei. Incidentul s-a petrecut in urma cu doua zile, in jurul orei 19:30. O mama si o fiica, de 56, respectiv 36 ani, veneau dinspre Podul de Piatra spre cartierul Mircea, pe malul sting al Bahluiului. Femeile veneau de la coafor si se indreptau spre casa, unde trebuiau sa se pregateasca pentru o nunta. Din spatele lor a aparut Iacob, care statuse sub pod, el neavind o locuinta a lui. Individul a pus ochii pe femeile cochete si mai ales pe lanturile consistente de aur de la gitul celei mai tinere. Unul din lanturi avea 35 de grame, iar celalalt 25. La vederea lanturilor groase, mina dreapta a hotului boschetar s-a inclestat pe lanturile grele precum gura unui pitbull care musca. Potrivit politistilor, grosimea aurului si forta smuciturii au trintit-o pe femeie la pamint. Mama celei atacate l-a apucat pe tilhar de maiou. Fiind foarte vechi, tesatura acestuia a cedat, iar Iacob a dat sa fuga cu pieptul gol, lovind femeia care il tinea. Femeia de 56 ani nu a renuntat si l-a apucat si de pantalonii vechi de treining. Dar si acestia au cedat, materialul fiind de slaba calitate. Ramas doar in chiloti, dar cu aurul in mina, hotul a zbughit-o pe podul CFR din Alexandru cel Bun. Un barbat aflat aproape de capatul podului a auzit tipetele femeilor si a asteptat. Cind Marian Iacob s-a apropiat de el, cel aflat pe loc l-a lovit pe tilhar atit de tare incit l-a dezechilibrat. Infractorul dezbracat si-a prins piciorul intr-o traversa de cale ferata si nu s-a mai putut ridica. Pina la venirea poli

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 6 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 11 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 13 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 11 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 12 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 9 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°