Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupii tineri ai politicii din Timis, intre saracie lucie si averi de milioane de euro! Cel mai bogat tanar politician al Timisului este liberalul Cristian Busoi

Publicat in Opinia Timisoarei, luni 23 iulie 2012 ·

TIMISOARA. Declaratiile de avere ale politicienilor din Timis releva faptul ca dintr-o leafa de senator, deputat sau chiar consilier local se poate, lesne, construi o casa de cateva sute de metri patrati, ba chiar iti ramane destul sa investesti in terenuri, bijuterii, tablouri sau autoturisme de lux.

Cel mai tanar dintre politicienii care, in ultimii ani, a facut cariera in demnitati publice importante, dar si avere, este Cristian Busoi, care reprezinta Timisul la Bruxelles, in Parlamentul European.

Domnia sa si-a reactualizat declaratia de avere de mai multe ori in ultimii ani, semn ca a agonisit fara incetare.

Momentul in care a facut un important salt financiar a fost in 2005, cand s-a casatorit cu Georgiana, de profesie notar public, a carei avere a fost trecuta imediat si in declaratia sa de avere. Astfel, in 2006, Busoi detinea impreuna cu sotia patru terenuri, in suprafata de aproximativ 3.000 de metri patrati, o jumatate de casa la Crivina, in judetul Mehedinti, bijuterii si tablouri in valoare de 15.000 de euro si bani in conturi, respectiv 18.000 de dolari si 36.000 de euro. “Toate aceste bunuri sunt lucruri cu care a venit sotia mea. Terenurile, casa, tablourile si bijuteriile. Singurul lucru, pe care l-am cumparat tot impreuna cu sotia mea e o masina Audi din 2002”, spunea la vreamea respectiva Cristian Busoi.

Tot atunci aparea mentionat un credit personal de 200.000 de euro si unul impreuna cu sotia de 100.000 de euro. Ascensiunea politica si financiara a tanarului europarlamentar nu a putut fi oprita, aspect conturat si de abundenta imobiliara si baneasca cuprinsa in ultima sa declaratie de avere. Astfel, astrele i-au purtat noroc si i-au permis achizitionarea a 2 terenuri in Bucuresti, de aproape 100 mp patrati impreuna, 5 terenuri in Caras-Severin si Mehedinti, dar si doua in Timis, unul in suprafata de 63.800 mp, pe care i l

Articolul in Opinia Timisoarei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anchetă la Spitalul Judeţean Sibiu după ce un chirurg a fost acuzat de mai mulți colegi că tratează în stare de ebrietate pacienţii

G4Media acum o ora
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), medicul Daniel Chelcea, a declarat marţi, pentru Agerpres, că va „declanşa o cercetare administrativă prin Comisia de Etică”, după ce chirurgul Iulian Făgeţan a fost acuzat de mai mulţi colegi,

Raisa, fetița de doi ani dispărută în Dolj, a fost găsită moartă la câteva sute de metri de casă

HotNews acum o ora
Raisa, fetiţa de doi ani şi cinci luni, din comuna Breasta, care a dispărut luni de acasă, a fost găsită moartă pe un câmp aflat la câteva sute de metri de locuinţa părinţilor, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dolj

Ciucă: Decizia este luată pentru mărirea salariului minim, cu această nevoie de sprijinire a mediului de afaceri/ S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că 300 de lei să rămână sumă neimpozabilă

News.ro acum 58 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că decizia pentru mărirea salariului minim este luată, adăugând că este nevoie de sprijinirea mediului de afaceri. ”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, c

Ciolacu: Recomandările din Studiul economic al OCDE sunt corelate cu obiectivele programului nostru de guvernare, axat pe modernizarea economică şi socială a ţării

News.ro acum 36 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a prezidat, marţi, Comitetul Naţional pentru Aderarea României la OCDE, care reuneşte reprezentanţii principalelor ministere, instituţii şi autorităţi publice implicate în procesul de aderare. Membrii Comitetului Naţion

Cod galben de inundaţii pe râuri din 14 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Putna (judeţul Vrancea), Trotuş (judeţele: Harghita, Bacău, Neamţ, Covasna şi Vrancea), Bistriţa (judeţele: Suceav

Cum se votează la alegerile din 9 iunie. Alegătorii vor primi câte cinci buletine de vot

Mediafax acum o ora
Preşedintele Autorităţii Eelectorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marţi cum va decurge votul duminică, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ştampilă şi vor avea la dispoziţie o tuşieră. Cetăţenii care nu se a

Vremea în luna iunie. Prognoza anunțată de meteorologi pentru următoarele patru săptămâni: Va fi mai cald decât în mod normal

Ziare.com acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, mai exact pentru perioada 27 mai - 23 iunie. Potrivit meteorologilor, prima lună de vară va aduce temperaturi mai crescute decât cele n

Platforma YTM.ro, oferită gratuit de Universitatea de Vest din Timișoara, ajută tinerii să găsească programul de studii care li se potrivește

Press Alert acum 2 ore
UVT pune la dispoziția elevilor din întreaga țară, în mod gratuit, servicii permanente de consiliere individuală în carieră. Platforma YTM este o platformă de testare psiho-vocațională dezvoltată de Universitatea de Vest din Timișoara, adresată elev

Pedro Sanchez: Spania va recunoaște statul Palestina cu Ierusalimul de Est drept capitală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Spania va recunoaşte statul Palestina, care va include Fâşia Gaza şi Cisiordania, unificat sub conducerea Autorităţii Naţionale Palestiniene şi cu Ierusalimul de Est drept capitală, a declarat premierul spaniol Pedro Sanchez, relatează Agerpres. "Si

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 4 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Vremea

București
acum

19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

20°
mar.

12°/22°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
mar.

11°/23°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°