Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olteanu merge pe mana PSD

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 iulie 2006 ·

Liberalul Bogdan Olteanu sustine ca ar putea fi adoptat, daca se ajunge la o intelegere politica, proiectul pesedist privind infiintarea unui Consiliu de Integritate subordonat... Parlamentului! Cu alte cuvinte, cu mici cosmetizari, pe ici, pe colo, ar fi bun, in opinia lui Olteanu, proiectul pesedist, chiar daca prevederile lui sunt mult mai blande in comparatie cu cele concepute de Ministerul Justitiei si chiar daca se refera doar la conflictele de interese si ignora total controlul averilor. Potrivit presedintelui liberal al Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, proiectul privind infiintarea Agentiei Nationale de Integritate (ANI), initiat de Ministerul Justitiei si adoptat recent de Guvern, ar putea intra in dezbaterea plenului Camerei Deputatilor chiar la inceputul sesiunii de toamna. Surprinzator insa, Olteanu a mai declarat ca proiectul pesedist din 2004, similar din anumite puncte de vedere, dar cu prevederi mult mai blande, ar putea si el sa fie adoptat, daca se ajunge la o intelegere intre partide si sunt aduse unele amendamente. Liberalul a laudat chiar proiectul initiat de Guvernul Nastase, spunand ca intre acesta si noul proiect exista "complementaritati". Olteanu a adus in discutie si posibilitatea ca prevederile celor doua initiative legislative sa fie combinate, fara insa a preciza daca aceasta este o optiune discutata in cadrul coalitiei majoritare. Agentia Nationala de Integritate, conceputa de Ministerul Justitiei pentru a controla averile si conflictele de interese ale demnitarilor, nu reuseste sa capteze atentia politicienilor, desi acestia sunt principalii vizati. Politicienii, dezinteresati de ANI La dezbaterea publica organizata, ieri, de Transparency International Romania si Camera Deputatilor, doar doi lideri de grup parlamentar au catadicsit sa vina. Ceea ce se poate traduce fie prin dezinteres total fata de subiectul discutiilor, fie pr

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum o ora
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 7 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum 2 ore
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°