Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai au o lună şi jumătate

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 27 septembrie 2012 ·

Peste 100 de oameni muncesc pe şantierul de pe Gării ca să termine Bazinul de înot până în noiembrie

Lucrările la bazinul de înot de pe Bulevardul Gării, care au început în ianuarie, sunt acum pe ultima sută de metri, iar reprezentanţii constructorilor ne-au confirmat ieri că se vor încadra în termenul contractual şi vor preda investiţia la cheie, la mijlocul lunii noiembrie. „Am făcut structura, am făcut compartimentările interioare, închidem faţada, practic lucrăm pe toate fronturile pe care putem lucra la ora aceasta. Sunt peste 100 de muncitori în şantier acum şi noi preconizăm că, aşa cum prevede şi termenul contractual, să terminăm până la jumătatea lunii noiembrie”, ne-a declarat Victor Manda, inginer şef şantier. Pe lângă bazinul olimpic cu zece culoare, la subsol va mai exista o piscină pentru copii şi una pentru persoane cu dizabilităţi.

Noul bazin va avea 4.800 de metri pătraţi şi zece culoare, faţă de 2.800 de metri pătraţi şi opt culoare cât avea înainte de inaugurare. Noua construcţie va fi pe trei niveluri şi va avea 900 de locuri în tribune, de o parte şi de alta a bazinului. Constructorii folosesc materiale speciale pentru realizarea tuturor acestor operaţii. „Sunt elemente arhitecturale inedite, luminătoare, asigurarea luminii naturale, dacă vorbim de structura de rezistenţă vorbim de un acoperiş de lemn lamelar, care e o noutate în Braşov la dimensiunea asta, şi, de asemenea, cele mai importante sunt partea de cuvă de bazin şi sistemul de filtrare în şine. Cuva de bazin e de inox şi sistemul de filtrare e făcut conform normelor europene, mai precis germane”, a precizat Victor Manda.

Construcţie ridicată de la zero

Bazinul de înot de la Braşov a fost construit în 1978. A fost reparat şi consolidat între anii 1986-1987, iar de atunci s-au realizat doar mici modificări, reparaţii ori amenajări, care nu au împied

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Accident cumplit în Maramureș produs de un șofer beat: Trei răniți și patru autoturisme avariate

Ziare.com acum o ora
Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc pe o şosea din judeţul Maramureş şi care a fost provocat de un şofer beat. Primele investigaţii arată că acesta a intrat într-o depăşire, fără a se asigura, provocând un evenimen

Ciucă, despre Învierea Domnului: Forţa care ne face să credem într-un drum mai drept

Mediafax acum o ora
„Dragi români, de Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului celebrăm renaşterea, credinţa şi, nu în ultimul rând, speranţa, acea forţă care ne face să credem într-un drum mai drept, un viitor mai bun şi o Românie mai sigură şi mai unită. Vă îndemn să pr

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°