În fiecare an vine vara. La fel de constant, pentru cei norocoşi, vin vacanţa şi concediul. Mulţi dintre noi încep fie să se gîndească încotro se vor îndrepta, fie, în caz că au fost mai prevăzători, să-şi facă bagajele spre destinaţia aleasă. An de an asistăm la mişcări masive de populaţie dintr-o regiune în alta, pe plan naţional sau la nivelul Europei, dinspre Nord spre Sud, şi, mai nou, de la Vest la Est. Acest exod, ce presupune transportarea unui număr mare de oameni, între perioade bine stabilite ale anului şi înspre locaţii clar marcate şi demarcate, poartă numele de turism de masă.

Industria turismului internaţional s-a dezvoltat în aşa manieră încît actualmente generează 10% din PIB-ul global, iar numărul turiştilor internaţionali atraşi de industrie a ajuns în anul 2000 la 700 de milioane, urmînd a creşte, după estimările Organizaţiei Mondiale a Turismului, la 1,5 miliarde în 2020. Aceste evoluţii l-au făcut pe sociologul de origine poloneză Zygmunt Bauman să aducă în discuţie "sindromul turistic" ce a afectat o mare parte din locuitorii statelor industrializate, iar pe sociologul britanic John Urry, să vorbească despre "văzul turistic" (the tourist gaze), concept heuristic al cărui scop este să explice modalitatea în care oamenii sînt educaţi să privească un anumit obiectiv sau sit turistic ca diferit, semnificativ, demn de vizitat şi de "trăit".

Am descoperit Proiectul CouchSurfing (www.couchsurfing.com) precum şi cel al Hospitality Club (www.hospitalityclub.org) la sfîrşitul anului trecut, pe cînd îmi terminam studiile la Universitatea Central Europeană din Budapesta, şi am fost atras din prima clipă de principiul lor de funcţionare: în loc să dai banii pe hoteluri atunci cînd călătoreşti, să stai pe gratis în casele altor membri ai cluburilor.

Dat fiind faptul că a trebuit să mă mut din cămin şi că apartamentul nou găsit se întî