Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ACCIDENT DE MICROBUZ. Patru morţi şi 14 răniţi, după ce autovehiculul a intrat într-un TIR oprit

Publicat in Gandul, joi 27 septembrie 2012 ·

UPDATE 2 Opt dintre răniţii în accidentul din Ialomiţa, transportaţi la Spitalul Floreasca din Capitală

Opt persoane din cele 12 rănite în accidentul petrecut, joi dimineaţă, în jurul orei 5.30, pe DN 2, în dreptul localităţii ialomiţene Cotorca, au fost preluate cu două ambulanţe SMURD Bucureşti şi transportate de la Spitalul municipal din Urziceni la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.

UPDATE Încă o persoană rănită în accidentul rutier petrecut în localitatea ialomiţeană Cotorca şi-a pierdut viaţa, aceasta murind în ambulanţă, în drum spre Spitalul Judeţean de Urgenţă din Buzău, a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Ialomiţa, Radu Păros.

Trei persoane au murit şi 14 au fost rănite, joi dimineaţă, într-un accident petrecut pe DN 2 Buzău - Urizceni, în localitatea ialomiţeană Cotorca, după ce un microbuz a intrat într-un tir staţionat, la ora transmiterii acestei ştiri la faţa locului fiind mai multe ambulanţe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Iulia Fecioru, la locul accidentului s-au deplasat mai multe ambulanţe care au transportat o parte dintre răniţi la Spitalul Municipal din Urziceni, unele dintre victime fiind încă încarcerate între fiarele contorsionate ale microbuzului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Din primele noastre date rezultă că microbuzul cu număr de înmatriculare de Galaţi, în care erau probabil 17 persoane, a intrat în coliziune cu un tir de Iaşi, staţionat în afara carosabilului sau pe carosabil, nu ştim exact unde, în acest moment, şoferul autotrenul fiind oprit deoarece avea o defecţiune tehnică, probabil o pană", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Ialomiţa, Iulia Fecioru.

Potrivit sursei citate, în urma accidentului 14 persoane au fost rănite, unele dintre acestea fiind în stare gravă. Unele dintre victime sunt încă încarcerate, fiind,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum o ora
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum o ora
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum o ora
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum o ora
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum o ora
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°