Unul din aspectele deplorabile ale epocii comuniste l-a constituit, după cum prea bine se ştie, bifurcarea destinelor scriitoriceşti: unii autori au înţeles a-şi păstra integritatea conştiinţei, cu preţul nu doar al interdicţiei de exprimare, dar şi cu cel al unor grave distorsiuni existenţiale, mergînd pînă la pierderea mijloacelor de trai, a libertăţii şi chiar a vieţii, alţii s-au înrolat în cohorta propagandistică a partidului-stat, beneficiind, mai cu seamă la începuturile regimului, de consistente cîştiguri şi privilegii. Desigur a existat şi o categorie, să zicem aşa medie, în funcţie de dozarea compromisului, după cum s-au înregistrat şi cazuri de recuperare morală, e drept foarte puţine (cel mai frapant e al lui Dan Deşliu, un soi de Tvardovski autohton). Ipostazele conştiinţelor "pure", în rîndul scriitorilor rămaşi în ţară, sînt şi ele relativ puţin numeroase. Deşi merită atenţia şi stima noastră cu prisosinţă, împrejurările dinainte, ca şi, vai, cele de după 1989, n-au favorizat mediatizarea lor, menţinîndu-le frecvent într-o injustă penumbră. Unul dintre scriitorii şi cărturarii aparţinînd, după ştiinţa noastră, acestei categorii este Pavel Chihaia. Născut în 1922, rămas orfan la cinci ani, a cunoscut de timpuriu sentimentul singurătăţii, care l-a ajutat, după cum ne mărturiseşte, a se adînci în sine şi a scruta lucrurile din preajmă spre a vedea ce se ascunde dincolo de aparenţele lor: "Desigur, viaţa sufletului a primit, pe lîngă trăsăturile etapelor vîrstei şi acea confruntare cu împrejurările dramatice ale deceniilor care au urmat adolescenţei, cînd am devenit prizonier al acestor crude şi nefireşti terori comuniste". Stăpînit de idealuri literare, scrie la 17 ani o piesă de teatru, Viaţa ascunsă, urmată de cîteva nuvele, de o altă operă dramatică, La farmecul nopţii, şi de romanul Blocada. Se integrează acelui înfrigurat intermezzo dintre 1945