Federaţia Internaţională de Scrimă îi va acorda o medalie specială sportivei sud-coreene Shin A-Lam, care a fost învinsă în semifinalele turneului de scrimă, din cauza unor erori ale arbitrilor, informează BBC, potrivit b1.ro.
Medalia va fi decernată pentru a recompensa "dorinţa de a câştiga şi pentru faptul că a respectat regulamentul.
„Nu mă face să mă simt mai bine pentru că nu este o medalie olimpică. Nu pot accepta rezultatul, ştiu că a fost o greşeală", a spus Shin A-Lam.
Shin A Lam s-a clasat pe locul patru în proba de spadă de la Jocurile Olimpice, după o confruntare cu nemţoaica Britta Heidemann, care s-a terminat la egalitate. Astfel s-a intrat în prelungiri, la scorul de 5-5. La ultimul asalt, sud-coreeanca avea avantaj, însă spre ghionionul ei, cronometrul s-a oprit cu o secundă înainte de final.
Când arbitrii au dictat reluarea partidei, oficialii au uitat să pornească cronometrul. În respectiva „secundă", Britta Heidemann a reuşit patru atacuri, iar la unul dintre ele a punctat, motiv pentru care arbitrii au declarat-o câştigătoare.
Delegaţia sud-coreenilor a făcut contestaţie, dar după o oră de deliberări, arbitrii s-au menţinut pe poziţie. Cu lacrimi în ochi, Shim A Lam a fost cu greu convinsă de oficialii Federaţiei Internaţionale de Scrimă să părăsească suprafaţa de concurs.
Federaţia Internaţională de Scrimă îi va acorda o medalie specială sportivei sud-coreene Shin A-Lam, care a fost învinsă în semifinalele turneului de scrimă, din cauza unor erori ale arbitrilor, informează BBC, potrivit b1.ro.
Medalia va fi decernată pentru a recompensa "dorinţa de a câştiga şi pentru faptul că a respectat regulamentul.
„Nu mă face să mă simt mai bine pentru că nu este o medalie olimpică. Nu pot accepta rezultatul, ştiu că a fost o greşeală", a spus Shin A-Lam.
Shin A Lam s-a clasat pe locul patru în proba de spa