Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos trece la cârmă! Culisele situaţiei TENSIONATE de la Rapid şi când va decide Răzvan dacă pleacă

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 22 octombrie 2011 ·

Rapid încă se clatină după şocul plecării lui Dinu Gheorghe. Tonul împăciuitor al lui George Copos din momentul oficializării întreruperii contractului cu "Vamă" ascunde tensiunea din rândul giuleştenilor. Patronul îl vrea pe Răzvan Lucescu manager, dar antrenorul spune pas, aşa că primul a luat o decizie radicală: va prelua el atribuţiile de preşedinte.

De ieri e oficial. Dinu Gheorghe nu mai este preşedintele Rapidului. "Am încercat să-l conving că viaţa e complicată, dar nu am reuşit. Astăzi (n.r. - ieri), Consiliul de Administraţie a fost de acord cu încetarea contractului de management", a afirmat Copos, completând şi că "Vamă" nu va fi obligat să achite clauza de 400.000 de euro. Rămas fără conducător, Copos a încercat să se mişte repede, iar soluţia cea mai bună şi cea mai la îndemână s-a numit Răzvan Lucescu. Discuţiile au fost tranşate din start de antrenor, care nu şi-a dorit în niciun moment să preia atribuţiile lui Dinu Gheorghe. Urmarea? Copos va fi preşedintele Rapidului în perioada următoare, oameni din club dezvăluind că omul de afaceri chiar şi-a dorit acest lucru încă din momentul în care a început să pună presiune pe "Vamă"!

Răzvan decide în iarnă dacă pleacă

Chiar dacă patronul încearcă din răsputeri să arate că Rapidul nu se resimte după acest şoc, în vestiar lucrurile sunt privite altfel. Cel mai afectat este Răzvan Lucescu, cel care s-a trezit cu o presiune suplimentară pe umerii jucătorilor atunci când nu era momentul. Cu toate că momentan nu se gândeşte să plece şi el, Lucescu şi-ar putea schimba poziţia în cazul în care echipa ar intra pe un trend descendent. Poate cea mai importantă urmare a celor întâmplate în ultima vreme este legată de moralul fotbaliştilor. Chiar dacă "Vamă" i-a scos din sărite pe mulţi cu stilul său de lucru, alb-vişiniii văd prin plecarea acestuia începutul haosului: "Cine ştie când ne mai ve

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°