În perioada aceasta tot continentul se pregăteste de iarnă sau cel putin de toamnă târzie. În Sicilia e încă vară, 25, 26 de grade. Pornim zece ziaristi din lumea largă pe urmele unui “comisar” dintr-un serial tv de succes, Montalbano, transmis în vreo 15 ţări printre care şi România. Locurile unde s-a filmat trezesc curiozitatea, prea par “de ilustrată”. Unde sunt? În sud-estul Siciliei. Aeroportul de la Catania, apoi microbuz mai bine de o oră. Ajungem la Scicli, 26 de mii de locuitori: case puse ca de mâna unui copil, una peste alta, înghesuite, lipite, legate, înfrăţite, se înşiruie pe străzi, aleargă după colţuri, urcă pe dealuri, linia cerului e întreruptă de cupole, turnuri, cruci, încă o casă, o stancă, ba nu, e casă... ba e stancă...
Cobori privirea ca să-ti aperi ochii de reflexul luminii şi dai de balcoane. Uluitoare balcoane care se sprijină pe forme fantastice sau cel putin uriaşe. Sirene, lei, animale, măşti înfricoşătoare, figurile monstruoase ale barocului.
Zona aceasta, “Val di Noto”, e zona barocului sicilian din care fac parte Scicli, Modica, Ragusa-Ibli şi Noto. Localităţile pe care le vizităm au o teribilă istorie comună legată de marele cutremur din 1693. 60.000 de morţi. Oraşe atât de distruse, încât cum e cazul pentru Scicli sau Noto, fostele oraşe medievale care se aflau pe vârf de munte, au fost reconstruite la vale. La Scicli, oraşul vechi zace încă în propriile sale ruine pe unul dintre cele trei dealuri care înconjoară oraşul din vale.
În Italia, de obicei, sub orice edificiu se găsesc urmele celor dinainte, urme care se întorc in istorie până la romani sau chiar mai departe. Val di Noto este o exceptie: s-a reconstruit ex-novo. Şi fiindcă în secolul cutremurului barocul era stilul arhitectonic, toată zona este “tardo barocco”, baroc târziu. Fără amestec, fără influenţe. Poate doar cu ideea atât de drag
