Revoluţia de la Timişoara ascunde până în ziua de azi unul dintre cele mai tenebroase episoade ale istoriei noastre moderne. Un episod abomi­nabil care aminteşte mai curând de rugurile Inchiziţiei: este vorba des­pre câteva zeci de cadavre din spital, încărcate într-o dubă frigorifică şi duse la Crematoriul "Cenuşa" din Bucureşti, unde au fost incinerate în secret.

Un gest cumplit, expresie a unui dispreţ inuman, care i-a pre­schimbat pe reprezentanţii autori­tăţilor comuniste într-o şleahtă ordinară de profanatori de cadavre. Şi, ca să ascundă definitiv grozăvia crimei lor, au aruncat cenuşa mor­ţilor într-un canal colector.

Timişoara, 16 decembrie 1989: un lanţ întreg de decizii administrative îndreptate împotriva pastorului reformat Laszlo Tökes a scos o mul­ţime de oameni indignaţi în stradă. Oameni care în scurt timp au în­ceput să protesteze deschis faţă de Ceauşescu, dar şi faţă de comunism. Acum, toţi suntem de acord că acest prim episod a fost scânteia care a declanşat Revoluţia din Decembrie '89. Incapabil să rezolve mani­festările de stradă în mod paşnic, regimul comunist nu a găsit nimic mai eficient şi mai bun de făcut decât să asmută Armata, Miliţia şi Securitatea asupra propriului po­por. Iar în următoarele câte­va zile Timişoara a devenit un veritabil câmp de bătălie, cu militari înar­maţi de război, aruncaţi în luptă contra unor civili ieşiţi în stradă cu piepturile goale.

Timişorenii spun că primele victime ale represiunii au apărut chiar în noaptea de 16/17 decembrie 1989. Anchetele declan­şate la scurt timp după căderea regimului Ceauşescu au stabilit însă că majoritatea victimelor au fost înregistrate doar în noaptea de 17/18 decembrie. Iar un raport-sinteză întocmit de Secţia Parchetelor Mi­litare în 1999 la zece ani de la Re­voluţie susţine că: "Acţiunile mili­tare derulate de unităţi ale Ministerului de Inter