Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.000 de tulceni au avut popriri de conturi în decembrie

Publicat in Adevarul, sâmbătă 29 ianuarie 2011 ·

Fiscul a instituit 26 de sechestre și 1.174 de popriri pe conturile datornicilor. Datoria totală era, la începutul lunii decembrie, de 10,4 milioane de lei.

În cursul lunii trecute, Direcția Finanțelor Publice a trimis aproape 2.000 de somații de plată pentru recuperarea unei datorii totale de 10,4 milioane de lei. Au încasat mai puțin de jumătate, astfel că s-a trecut la blocarea conturilor.

„Având în vedere că o bună parte a contribuabililor nu și-au achitat obligațiile în termen de 15 zile de la comunicarea somației, după expirarea acestui termen s-a trecut la executarea propriu-zisă. În acest sens, s-a procedat la poprirea disponibilităților bănești din conturile bancare ale debitorilor (inclusiv din conturile de trezorerie) și la poprirea pe venituri la terți. Au fost înființate 1.174 popriri în valoare de 3,3 milioane lei“, spune Ionica Lefterache, purtător de cuvânt al Direcției Generale a Finanțelor Publice.

Pentru contribuabilii ce înregistrau debite mari au fost instituite sechestre asupra bunurilor mobile și imobile, fiind aplicate 26 sechestre.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 26 minute
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 55 minute
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Prefectura Prahova: „Tasarea drumului din Slănic prezintă urme de stabilizare”

Gandul acum o ora
Prefectul județului Prahova a anunțat că tasarea drumului care s-a surpat la Slănic ar prezenta „urme de stabilizare”. Sâmbătă, autoritățile locale au precizat că solicită sprijin de la Institutul Geologic, pentru studii și foraje. Prefectura Prahov

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 8 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Circa 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice

News.ro acum o ora
Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală dedicată acestor pacienţi nu mai satisface cerinţele actuale, a transmis Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum o ora
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°