Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Este o bună oportunitate pentru băncile româneşti să preia sucursale ale băncilor elene

Publicat in Ziarul Financiar, marți 5 iulie 2011 ·

Grecia trebuie să restructureze sistemul ban­car, extrem de fragmentat, iar băncile elene au nevoie de o recapitalizare de 20-40 miliarde de euro în cazul unei restructurări a datoriei pu­blice a statului grec, afirmă Eric Chaney, eco­no­mistul-şef al gigantului francez de asigurări AXA, care are sub administrare active de 1.000 mld. euro în toată lumea.

Băncile greceşti au în portofoliu circa 50 mld. euro bonduri ale statului elen. Res­tul, de până la cele 292 miliarde de euro, cât era dato­ria publică elenă "marketable", adică obliga­ţiuni şi certificate de trezorerie cotate, în mai 2011, se află în portofoliul Băncii Centrale Eu­ro­pene şi a Băncii Naţionale a Greciei (70 mld. euro), Fondului Public de Pensii al Greciei (30 mld. euro), băncilor franceze şi germane (30 mld. euro) şi a altor bănci, companii de asi­gu­rări, fonduri mutuale şi hedge-fund-uri. Cele 292 mld. euro reprezintă 130% din PIB-ul Greciei.

Ce se va întâmpla pe pieţele unde băncile ele­ne au o prezenţă considerabilă, cum este cazul României (17% din activele bancare), în cazul unei restructurări a datoriei?

"Nu numai în Bulgaria şi România au o prezenţă puternică, ci şi în Turcia sau Egipt. Opinia mea este că vor avea nevoie de bani şi va trebui să vândă sucursale şi active din străi­nă­tate. Este o oportunitate pentru alte bănci străine sau chiar bănci naţionale, locale, să cum­pere băncile greceşti", crede Chaney.

În Grecia cererea internă nu a scăzut destul pentru ca, economia să nu mai depindă de exterior. "Grecia are încă un deficit de curent foarte mare. Consumul intern nu s-a contractat destul. Va mai trebui ajustări ale consumului şi, din nefericire, şi ale investiţiilor. Economia trebuie să se restrângă. Va accepta populaţia? Nu are de ales. Grecia este în mod fundamental insolventă", crede Cheney. Deficitul de cont curent a fost în 2010 de 10,5% din PIB, deşi a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 34 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 31 minute
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum o ora
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 48 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum o ora
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum o ora
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Vremea

București
acum

20°
mie.

14°/20°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°