Deputatul PDL de Vâlcea Sorin Zamfirescu a promis în 2008 realizarea unor proiecte pentru care ar fi nevoie de 100 de ani. Alegerile au trecut, nimic nu s-a concretizat. Sursa: AgerpresSursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
1 /.
Dacă citeşti acum promisiunile parlamentarilor din 2008, din campania electorală, ai crede că vezi emisiunea "Antologia umorului românesc". Butoaie cu miere au fost destupate atunci în toate circumscripţiile, râuri de lapte s-au revărsat peste colegiile electorale, planuri cât pentru 200 de ani urmau să fie îndeplinite într-un singur mandat. Oamenii uită repede. Angajamentele sunt abandonate după trei zile ca şi cum nimeni n-ar fi luat discuţia în serios.
Cazurile de mai jos au fost alese aleatoriu, răsfoind platformele-program din campania electorală. Studiul de caz l-am făcut în colegiul unui deputat PDL, considerând că un parlamentar din opoziţie ar putea spune că nu şi-a putut onora promisiunile pentru că nu l-au ajutat cei de la putere.
Vechea idee cu polul de dezvoltare
Sorin Zamfirescu (PDL) a câştigat Colegiul 1 din Vâlcea la 300 de voturi de candidatul PSD. A devenit protector al unei părţi a municipiului Râmnicu-Vâlcea, precum şi al oraşului Olăneşti şi al comunelor Vlădeşti şi Păuşeşti Măglaşi.
Campania din oraş şi-a concentrat-o pe ideea "Râmnicu- Vâlcea - pol de dezvoltare urbană", idee pe care au aplicat-o foarte mulţi candidaţi PDL din alte judeţe.
Se promitea practic obţinerea unui statut privilegiat în obţinerea fondurilor europene, pentru că polii de dezvoltare regionali au prioritate. Dar acest vis a rămas doar pe hârtie. Apoi a promis concret că va sprijini introducerea canalizării în cartierul Goranu din Râmnicu-Vâlcea.
Purtătorul de cuvânt al primăriei spune că lucrările au demarat, dar la faţa locului oamenii n-au văzut nimic. "Au tasat nişte pămâ