Despre copiii şi copilăria de altădată am vorbit cu domnul Adrian Majuru, autor al cărţii “Copilăria la români. Schiţe şi tablouri cu prunci, şcolari şi adolescenţi”, apărută la Editura Compania.
Despre copiii şi copilăria de altădată am vorbit cu domnul Adrian Majuru, autor al cărţii “Copilăria la români. Schiţe şi tablouri cu prunci, şcolari şi adolescenţi”, apărută la Editura Compania.
► Jurnalul Naţional: Cînd apare în societatea românească preocuparea pentru copil şi drepturile sale?
Adrian Majuru: Preocuparea faţă de copii, recunoaşterea şi respectarea drepturilor lor sînt prezente încă din vremea pravilelor medievale. Cel puţin pentru Muntenia, Pravila de la Govora şi Îndreptarea Legii conţineau glave (capitole) referitoare la obligaţiile părinţilor faţă de copiii lor, dar şi la obligaţiile copiilor deveniţi adulţi faţă de părinţii lor bătrîni. Existau şi pedepse pentru părinţii care-şi neglijau copiii. Trimiterea lor la cerşit şi împingerea către preacurvie erau aspru pedepsite. Tatăl sau fratele mai mare care-şi obliga fiica sau sora să se prostitueze era pedepsit prin decapitare. Dacă mama făcea acest lucru era iertată doar dacă era văduvă şi neputincioasă şi dovedea că sărăcia a împins-o către această afacere murdară. De asemenea, existau pedepse şi pentru copiii care nu-şi respectau părinţii sau nu îi întreţineau la batrîneţe. Pînă la mijlocul secolului al XIX-lea, copiii neascultători, în general adolescenţi, erau închişi vremelnic prin mănăstiri pe cheltuiala părinţilor. Chiar şi Principele Carol, viitorul Rege Carol al II-lea, a primit o astfel de pedeapsă după desfacerea căsătoriei sale cu Zizi Lambrino. Privind protecţia copilului, avem la 1883 societatea “Obolul”, ce se ocupa de copiii săraci, care nu puteau fi crescuţi de părinţii lor. Societatea nu avea un adăpost al ei, ci întreţinea copiii pînă la 14 ani. Fonduri