In ciuda faptului ca aproximativ 7.800 de membri ai Sindicatului Sanitas din Iasi au primit doar 230 de biletele de odihna in acest an, in prima perioada de concedii un numar de 24 de bilete nu a fost acordate. Potrivit declaratiei lui Viorel Tanase, liderul Sindicatului, biletele de concediu au fost primite mult prea tarziu. "In perioada 24 - 25 iunie a plecat in concediu prima serie de membri de sindicat. Au plecat doar 48 de familii, adica cel putin 80 de persoane, iar 24 de bilete nu au fost acordate, deoarece persoanele care ar fi trebuit sa le solicite nu s-au mai prezentat. Motivele sunt multiple, insa principala cauza este aceea ca biletele de odihna au fost primite cu 48 de ore inainte de data primei plecari. Este foarte greu ca o persoana sa-si aranjeze toate treburile, la serviciu si acasa, intr-o zi, maxim doua, astfel incat sa poata pleca linistit in concediu pentru zece zile", a declarat ieri Tanase. Biletele de odinha in acest an pentru membrii Sindicatului Sanitas sunt pentru petrecerea concediului pe litoral, in statiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Mamaia, Saturn, Venus sau Neptun iar la munte in statiunile Amara, Lebada, Olanesti, Voineasa sau Parang. Pretul unui bilet variaza intre 481 RON si 746 RON iar perioada in care acesta este valabil este de zece zile. De asemenea, membrii Sindicatului au primit si 18 bilete de tratament in statiuni ca Techirghiol, Vatra Dornei, Voineasa, dar si in Saturn, in valoare de noua sute RON pentru o perioada de 18 zile.
Diana LITе
In ciuda faptului ca aproximativ 7.800 de membri ai Sindicatului Sanitas din Iasi au primit doar 230 de biletele de odihna in acest an, in prima perioada de concedii un numar de 24 de bilete nu a fost acordate. Potrivit declaratiei lui Viorel Tanase, liderul Sindicatului, biletele de concediu au fost primite mult prea tarziu. "In perioada 24 - 25 iunie a plecat in conced